Comuna Hăşmaş s-a alăturat campaniei „Salvaţi Roşia Montană”

0
478

hasmasComuna Hăşmaş din judeţul Arad s-a alăturat oficial campaniei „Salvaţi Roşia Montană”.
Un baner cu sloganul respectiv a fost afişat chiar la întrarea în sediul Primăriei şi Consiliului Local Hăşmaş. „Comuna Hăşmaş îndeamnă: Salvaţi Roşia Montană! Oamenii sunt mai scumpi ca aurul!”, este mesajul care-i întâmpină pe toţi cei care trec prin faţa sediului unităţii teritorial-administrative.
Iniţiativa îi aparţine primarului Cornel Popa, care a comandat personal confecţionarea banerului şi a fost după el la Arad. „Suntem împotriva începerii exploatării la Roşia Mon­tană, iar vocile noastre trebuie să se facă auzite”, a declarat primarul Cornel Popa.
În acest sens, acesta a anunţat că în comună va fi demarată o campanie de strângere de semnături împotriva proiectului minier, listele urmând să fie trimise apoi Parlamentului, pentru a nu se vota în favoarea începerii exploatării. „O să strângem semnături pe care le vom trimite la Bucureşti, la Parlament, prin intermediul parlamentarilor arădeni”, a precizat Cornel Popa. Gestul autorităţilor din Hăşmaş este unicat, dorindu-se a fi un exemplu şi pentru alte comunităţi care nu agrează începerea exploatării la Roşia Montană.
(C.U.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.