Comuna Seleuș a ieșit din carantină

0
514

Comuna Seleuș a ieșit din carantină, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Primăriei de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind intrarea în carantină.

Măsura a intrat în vigoare la 1 august, însă autoritățile locale au contestat-o pe motiv că într-o săptămână au fost înregistrate doar cinci cazuri noi de COVID-19. Deși hotărarea instanței nu este definitivă, Prefectura Arad a decis că este executorie. 

Pe de altă parte, instanţa a respins cererea de acordare de despăgubiri, însă decizia nu este definitivă.

Este al doilea proces pierdut în instanţă de DSU după ce Curtea de Apel a ridicat în 4 august carantina în comuna Gornet, judeţul Prahova.

În ceea ce privește satele arădene Gurahonț și Bonțești, plasate în carantină tot la 1 august, acestea rămân cu restricții până în 15 august.

„Admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul DSU nr. 4659263/01.08.2020. Respinge capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 2 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 12.08.2020, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanţei.

Este al doilea proces pierdut în instanţă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, după ce Curtea de Apel a ridicat, pe 4 august, carantina în comuna Gornet, judeţul Prahova. Pe 6 august, primarul din Seleuş a anunţat că a atacat în instanţă ordinul prin care două localităţi ale comunei au fost plasate în carantină începând din 1 august, motivând că măsura nu se justifică, în condiţiile în care în ultima săptămână au fost confirmate doar cinci cazuri noi.

„Am atacat la Curtea de Apel Bucureşti ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, nr. 4659263 din 1 august, prin care s-au carantinat localităţile Seleuş şi Moroda. Iniţial, am susţinut ideea carantinei, pentru că am avut 55 de cazuri, dar apoi am avut doar câteva cazuri noi şi nu se mai justifică o astfel de măsură. Am luat decizia să apelez la instanţă şi pentru că locuitorii comunei mi-au cerut o reacţie, fiind foarte nemulţumiţi. Noi suntem recunoscuţi pentru cultivarea legumelor, iar localnicii îşi vând produsele în toată ţara, mai ales în Ardeal. De când s-a auzit că suntem în carantină, producătorii din Seleuş au mari dificultăţi în a-şi vinde mărfurile, clienţii se feresc de ei când află de unde provin. Au fost cazuri în care nici nu au mai fost primiţi să vândă în anumite pieţe”, declara atunci, pentru Agerpres, primarul din Seleuş, Cristian Branc.

Edilul spunea că a depus la instanţă „date şi informaţii care descriu realitatea cu care oamenii din comuna Seleuş se confruntă”. Focarul de COVID-19 din Seleuş a fost anunţat de autorităţile din Arad în 22 iulie. Ulterior, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a decis să plaseze în carantină localităţile Seleuş şi Moroda, din aceeaşi comună, iar măsura a fost confirmată printr-un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.