Soprana Mirela Cusursuz, flautistul Constantin Talmaciu, organista Henriette Andrea Nagy, alături de soliști ai ansamblului cameral al Filarmonicii de Stat Arad – Florin Gherghel (vioară), Natalia Gorceacova (vioară), Doru Orban (violă), Anna Gaspar (violoncel), Romeo Sălăjan (contrabas) – vor susține marți, 13 noiembrie 2018, de la ora 19, un concert cameral de muzică clasică, la Sinagoga neologă de pe strada Tribunul Dobra. Vivaldi, Bach, Händel sau Telemann revin în programul Filarmonicii, în selecția care cuprinde deopotrivă muzică laică și religioasă, sonate sau fragmente de oratorii, într-un melanj de formule mici camerale, la care se adaugă ansamblul de coarde dirijat de Dorin Frandeș. Alături de capodopere ale muzicii baroce vor putea fi ascultate miniaturi celebre din literatura clasică sau romantică, precum Menuetul de Luigi Boccherini sau Canonul de Antonin Dvorak”, ne transmit, în acest sens, reprezentanții Filarmonicii de Stat Arad.

Prețul unui bilet întreg este de 20 de lei, însă elevii își pot cumpăra bilete cu doar 5 lei, iar studenții și pensionarii, cu 10 lei. Acestea pot fi achiziționate la Casieria Filarmonicii.

Recomandările redacției