seleus concertDuminica trecută, peste 500 de seleușeni au avut bucuria ca, după slujba de vecernie să asculte un regal de uimitoare colinde românești.
„Concertul de colinde românești «Colindăm Domnului Bun» de la Seleuș – ajuns la a patra ediţie, realizat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu al Aradului și reunind un număr impresionant de participanți – a avut scopul de a rememora colindele noastre strămoşeşti şi de a-i determina pe cei ce ne vor urma să preţuiască şi să iubească moştenirea bimilenară a Bisericii noastre“ ne spunea preotul paroh Petru Ursulescu din Seleuș.
Concertul a fost deschis de copiii de la Grădiniţa şi ciclul primar al Şcolii Gimnaziale din Seleuş cu colindele: Astăzi S-a născut Hristos şi Moş Crăciun, urmați de cei din clasele V-VIII cu: O, ce veste minunată şi Domn, Domn să-nălţăm – instruiți de profesoara de Religie Adam Melania.
Corul „Ioan Vidu” al Bisericii Ortodoxe din Seleuş – reorganizat în 2006 de preotul paroh Petru Ursulescu – a interpretat colindele: Într-u cei de sus mărire, În seara de Moş Ajun, Sus la poarta Raiului, Colo-n sus şi mai în sus, Praznic luminos. Corul „Aripi de înger” din parohia Pâncota a dat glas colindelor: Praznic luminos, Iată, vin colindători, La Vifleem colo-n jos şi Sus români nu mai dormiţi. Corul „Sfinţii Arhangheli” al parohiei Caporal-Alexa a interpretat colindele: Gazde mari, nu mai dormiţi, În ieslea din Vifleem, Mare minune s-arată, Bună dimineaţa la Moş Ajun şi După datini colindăm. Corul Bisericii ortodoxe Şepreuş a cântat: Bună dimineaţa la Moş Ajun, Am plecat să co­lindăm, O, ce veste minunată, Ziurel de zi, La             Vifleem colo-n jos, Mărire-ntru cele-nalte. Corul mixt al Bisericii ortodoxe Şiria a colindat: O, ce veste minunată, Mare minune s-arată, Domnul Sfânt, Din an în an şi Veniţi creştini. Din parohia Comlăuş a participat corul „Nicolae Ştefu” și a interpretat:Troparul Naşterii Domnului, Noi în seara de Ajun, Trei crai de la Răsărit, În seara de Moş Ajun, Domnuleţ şi Domn din Cer şi Somnul lui Iisus. Corul mixt al Bisericii ortodoxe Apateu a încheiat concertul cu: Veste bună, Floricica; Ia, ieşiţi boieri afară, Câte flori sunt pe pământ; O, Măicuţă Maică Sfântă, Linu-i lin; O, ce nebunie. Minunata serie de colinde româ­nești pe care le-am enumerat s-a încheiat apoteotic cu: O, ce veste minu­­nată!, cântată de toți cei prezenţi la final.
(F.B.)

Recomandările redacției