Concertul „Isvor. George Enescu”, găzduit de Filarmonica de Stat Arad, în sala Cercului Militar, sâmbătă, 19 noiembrie 2016, la ora 19.00, prezintă un proiect unic în peisajul cultural românesc, pe care cu greu îl poţi încadra într-un singur gen: mai mult decât muzică de cameră, tradiţională sau contemporană de factură cultă; mai mult decât un concert însoţit de proiecţii video; mai mult decât instrumente tradiţionale alăturate celor clasice moderne, „Isvor. George Enescu” propune compoziţii originale şi improvizaţii inspirate într-o viziune proaspătă, inovatoare, emoţionantă! Vino la întâlnirea cu sursele Rapsodiilor Române prezentate de ansamblul Imago Mundi într-un concert-eveniment de neratat!

Imago Mundi, unul dintre cele mai creative şi admirate grupuri din România, a fost primit cu entuziasm în Austria, Belgia, Cehia, Germania, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Slovacia, Spania, SUA, Tunisia, Turcia.

Ansamblul Imago Mundi este compus din opt artişti: Oana Ivaşcu (oboi, drâmbă), liderul formaţiei; Daniel Ivaşcu (bendir, shakers), membru fondator; Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu (cobză, chitară), autorul compoziţiilor / prelucrărilor muzicale; Adrian Buciu (flaute); Ştefan Barbu (vioară); Andreea Timiras (violoncel); Cristian Stănoiu (proiecţii video); Florin Ghenade (proiecţii foto-video).
Turneul Naţional „Isvor. George Enescu” este un proiect cultural organizat de Error! Hyperlink reference not valid. în perioada 14 Octombrie – 23 Noiembrie, în 10 concerte din 10 oraşe ale României: Ploieşti, Bucureşti, Craiova, Piteşti, Buşteni, Câmpina, Timişoara, Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, co-finanţat de AFCN. Mai multe detalii, pe www.turneulnational.isvor.ro.

Recomandările redacției