10330875_1432623620323967_1505499168_oSub genericul Suflet de ghiocel, mai mulţi artişti şi-au dat mâna pentru a ajuta copiii cu dizabilităţi din cadrul Centrului de Terapie şi Recuperare pentru Copii „Ghiocelul“, aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Proiectul vizează punerea în funcţiune a unei piscine de hidroterapie pentru copiii cu dizabilităţi care există de zece ani la centru dar nu a funcţionat niciodată din lipsă de fonduri.
Acest demers va fi sprijinit de diferiţi şi renumiţi artişti din Arad, care vor oferi un regal artistic cu muzică de calitate, dans, teatru, modă şi magie cu implicaţii sociale deosebite.
Spectacolul va avea loc în data de 28 mai 2014, ora 19,00 în cadrul salonului de evenimente Marem.
Beneficiile rezultate în urma vânzării biletelor se vor folosi exclusiv pentru proiectul menţionat mai sus, pentru a sprijini nevoile acestor copii mai puţin norocoşi, dar care au mare nevoie de sprijinul şi ajutorul nostru.
„Numai împreună putem reuşi să construim o societate normală bazată pe principii sănătoase în care şansa la o nouă viaţă să fie acordată tuturor categoriilor sociale şi în special copiilor cu nevoi speciale care au atâta nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Dacă sunteţi interesaţi în a participa activ în evenimentul nostru, fiind partener sau sponsor vă rugăm să ne contactaţi la ricardo.caria@gmail.com sauramonababiuc11@yahoo.com“, ne-a declarat Ricardo Caria, prezentatorul evenimentului.

Recomandările redacției