Sâmbătă 8 aprilie 2017, de la ora 18.00, pe platoul Primăriei Arad, Filarmonica de Stat organizează un concert prepascal în cadrul Târgului de primăvară. În caz de vreme nefavorabilă, concertul va avea loc în Sala Cercului Militar, B-dul Decebal nr.19.

Dirijorul concertului este Dumitru Lupu, iar solistă Ileana Şipoteanu. În program vor fi zece cântece creştine selectate din colecţia pr. Iosif Trifa (Sibiu, 1937) şi orchestrate de Dumitru Lupu.

„Zece cântece creştine, culese şi publicate în 1937 de preotul Iosif Trifa şi preluate după câteva decenii  pe suportul unei  orchestre simfonice, reprezintă o curiozitate pentru oricare gazdă din domeniul spectacolului, o inspiraţie pentru  auditorul sălii de concerte şi o perfectă potrivire la calendarul anului religios, aflat acum în preambulul Săptămânii Mari, ne-a declarat Doru Orban, managerul Filarmonicii de Stat Arad.

În stagiunea de la Filarmonică sunt invitaţi pentru o seară de muzică religioasă, la început de lună aprilie, Ileana Şipoteanu şi Dumitru Lupu, cu un repertoriu pe care îl poartă de o vreme îndelungată cu ei: zece cântece creştine, adaptate “ într-o formulă simplă, pentru a fi acceptate de viitorii ascultători, fără a umbla la muzica originală, armonii, sau mai ales, la încărcătura dramatică a textului ” (Ileana Şipoteanu).

În seara de 8 Aprilie, la ora 18.00, pe Platoul Primăriei Arad, în cadrul Târgului de Primăvară, vă îndemnăm să fiţi alături de cei doi oaspeţi ai orchestrei simfonice, să vă bucuraţi de o experienţă acustică insolită şi nu în ultimul rând de frumuseţea cântărilor ortodoxe, dezvăluită acum prin armonia vocii şi a “corului” de instrumente.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va avea loc în spaţiul tradiţional de concert, Sala Cercului Militar, de pe B-dul Decebal nr. 19.

Ileana Şipoteanu s-a născut la Rucăr, în judetul Argeş, a urmat la Piteşti cursurile Şcolii Populare de Artă, devenind în 1985 solistă a Teatrului Alexandru Davila. În acelaşi an a debutat pe scena Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia, cu două piese în  primă audiţie: Când amintirile le retrăieşti (Vasile V. Vasilache) şi Nu sunt vorbe câteodată (Dumitru Lupu). Din 1992 până în 2005 a fost solista Teatrului de Revistă Fantasio din Constanţa,  în 1995 absolvind  Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Hyperion.

An de an melodiile sale au fost percepute ca şlagăre (Ce mult te-am iubit, Cine mi-a luat iubirea, Ai venit prea târziu, Am trup de ceaţă, Iubeşte-mă, aşa cum te iubesc, Rendez-vous, Mă voi gândi la tine etc.), solista consolidându-şi cariera prin concertele susţinute pe toate scenele muzicale ale ţării, prin numeroasele apariţii în emisiuni de televiziune şi nu în ultimul rând ca organizatoare a festivalurilor  de muzică pentru copii şi ca membră în juriile acestora.

Ileana Şipoteanu are peste 100 de cântece înregistrate şi cuprinse pe discuri: Ileana Şipoteanu – Ce mult te-am iubit (Electrecord, 1988) Cântece creştine (1992), Ce mult te-am iubit (1996), Să o luăm de la început (1997), Iubire trădată (2000), Refrene de iubire (2004), The Best of Dumitru Lupu (2009).

Dumitru Lupu este dirijor, orchestrator, compozitor, autor de cărţi şi muzică de film. A urmat Liceul de Muzică din Piteşti, debutând în 1972 cu muzică de scenă la Teatrul Alexandru Davila,  şi a absolvit în 1982 Conservatorul Ciprian Porumbescu, secţia canto-operă, la clasa Artei Florescu. A fost dirijor la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti, apoi la Teatrul Fantasio din Constanta, iar din 2005 este prof. univ. dr. la Facultatea de arte  din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.

Dumitru Lupu a compus peste 500 de lucrări muzicale păstrate în Cardex-ul Radiodifuziunii şi videoteca TVR, a semnat coloana sonoră la numeroase spectacole şi filme ( Singuri de Revelion, Păcală se întoarce, Pădurea albastră, Iubire Elena, etc.)  şi a scris câteva cărţi de specialitate şi pentru copii – Actorul  şi muzica, Aspecte ale educării muzicalităţii, Muzica în domeniul culturii scenice, Melodii pentru copii, Pădurea albastră.

A semnat de-a lungul timpului cântece cu valoare de şlagăr: De ce-ai plecat de lângă mine, Nu ştiu cine eşti, Mă voi gândi la tine, Ce mult te-am iubit, Hai vino iar în gara noastră mică, Mă-ntorc la tine mare albastră etc.

Dumitru Lupu este cetăţean de onoare al oraşelor  Călăraşi, Aninoasa şi Giurgiu, în anul 2014 primind distincţia Meritul Cultural în grad de cavaler din partea Preşedinţiei României.

Recomandările redacției