roli-balajOmul orchestră al celor de la Aqua Vest Șofronea este un personaj aparte în peisajul fotbalului județean arădean. Încă mai joacă în meciurile oficiale,  antrenează, se ocupă de tot ce ține de organizarea și desfășurarea în bune condiții a activității de la formația mereu surprinzătoare a „instalatorilor”. În plus de asta, Roli Balaj este recunoscut ca fiind unul dintre puținii oameni din fotbalul arădean care spune lucrurilor pe nume, indiferent că acest lucru îi deranjează pe unii sau pe alții. Balaj a adunat destule nemulțumiri pe parcursul turului Ligii a IV-a, însă a vorbit și despre lucrurile pozitive:
…despre locul ocupat în clasament: „Spre deosebire de alți ani, avem jucători care au evoluat la un cu totul alt nivel. Mă refer la Miron, Vlad, Rada, Cotuna, fotbaliști care se res­pectă pe ei înșiși la acest nivel. Fotba­liști care nu intră pe teren doar cu gândul să fie ce o fi, ci vor să obțină rezultate. Iar calitatea lor tehnică care este peste acest nivel, se vede și face diferența. Pentru ei și cu ei ne-am propus anul acesta să terminăm mai sus. Dar nu foarte sus, pentru noi obiectivul este evitarea primului loc. Avem și tineri care s-au integrat foarte bine în echipă, avem o formație frumoasă. E bine că suntem pe acest loc, mai bine decât dacă am fi fost pe opt sau pe zece. Pentru retur vrem neapărat să ne aducem un fundaș central, acolo încă suferim. Să vă dau și un secret din negocierile noastre cu jucătorii, îi momim cu ștrandul termal și cu terasa unde le putem da o bere după meci. Iar echipa de la care îi transferăm beneficiază de mulți litri de apă termală”
…despre întreruperea de peste patru luni a campionatului: „Nu pot să înțeleg de ce această pauză. Lumea de la noi nu vrea să înțeleagă că ano­timpurile s-au schimbat. Temperaturile de acum sunt pentru toamna care începea înainte prin septembrie. Altădată jucam în decembrie, cu zăpadă până la genunchi. Acum, nici nu a început luna noiembrie și noi suntem în vacanță. Nu e normal acest lucru. În același timp, îi și înțeleg pe cei de la AJF. S-a retras Gloria Arad, dacă se mai retrage o echipă, așa cum se zvonește și am mai juca două etape din retur, în primăvară vom termina campionatul într-o singură lună de zile. Acum vor urma meciuri amicale mai interesante decât cele din campionat, sincer vă spun. M-au sunat cei de la Pâncota, de la Curtici și alții pentru a face partide amicale. Eu accept cu plăcere acest lucru. Dacă e pauză în campionat așa devreme, noi vrem să jucăm fotbal. Avem și condiții bune de refacere la Șofronea, vom aduce și arbitri divizionari, că doar nu vor sta și ei să se plictisească timp de patru luni”
…despre reorganizarea fotbalului județean: „Ni s-a spus să facem cerere înaintea începerii campionatului că vrem să jucăm în Liga a IV-a. Am făcut-o, am semnat-o, am predat-o. Dacă știam, însă, atunci că semnez doar pentru 11 meciuri, nu mă mai înscriam aici. Mergeam în Onoare și vorbesc foarte serios că în această pauză – și așa am timp destul – mă voi gândi să ne înscriem din vară în Onoare. Avem mult mai mult de câștigat acolo. Sunt 18 echipe, costurile sunt mai mici. Mă uitam anii trecuți pe clasamentele din Hunedoara și când vedeam doar 12 echipe îmi era urât, nu îmi plăcea. Acum am ajuns în aceeași situație. Putea să se facă și sistem play-out și play-off, pentru a avea mai multe jocuri. Deja avem pe etapă cel puțin două partide frumoase, bune, așa aveam mai multe. Ca să vă dau un exemplu amuzant, eu etapă de etapă am cinci spectatori la meci. Ei mă sună mereu să mă întrebe de la cât jucăm, nici nu îl las pe arbitru să înceapă meciul dacă nu îi văd în tribună pe toți. Acum, cu Lipova, au fost 30. După cinci ani de zile am mai umplut tribuna. La final m-au întrebat când e următorul meci și când le-am spus că în martie, au spus că fac mișto de ei …”
..despre nivelul Ligii a IV-a: „Ne-am dus în jos cu valoarea, suntem echipe care jucăm doar pentru a juca. Să vă spun ceva, doar Pecica e interesată de promovare. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, poate nici ei nu sunt. Dacă etapa din weekend era ultima din retur, fac pariu pe ce vreți că Zăbraniul pierdea fără drept de apel, iar Lipova poate nici nu se prezenta la meciul cu noi. Trebuie să ne vedem lungul nasului și să vedem exact care ne este valoarea. Deja toți jucătorii mei sunt plecați în concediu, ce pot să fac? Trebuie reorganizat totul, gândit altfel, pentru a crește valoarea acestui campionat. Sau dacă se vrea, să joace doar primele șase clasate între ele de cât de multe ori vor”
…despre deciziile FRF și AJF: „Am rămas mut de uimire când mi s-a spus că trebuie să mutăm oaspeții pe banca de rezerve a gazdelor. Asta pentru a nu mai pune presiune pe arbitrul asistent. Asta e marea problemă a fotbalului? Adevărul e că dacă joci în deplasare, nu strigi la arbitru, ești un îngeraș. Doar gazdele sunt niște drăcușori care pun presiune. Și vă mai spun ceva. În trecut, dacă mă ridicam de pe bancă și strigam la un arbitru, acela îngheța pe teren de frică. Acum e invers, pentru că ne terfelesc în fel și chip. Dacă un arbitru strigă pe mine să tac din gură, mă conformez. Nu mai e ca pe timpuri, toți suntem interesați doar de fotbal. Nu mai iei la bătaie arbitrul – cel puțin la nivel de liga a patra – nu mai pui presiune pe el, doar îți vezi de joc. Și atunci ce e cu decizia asta? Un jucător de-al nostru a luat un cartonaș roșu, a fost suspendat pentru două etape, iar noi ca și club am fost amendați cu 500 de lei. Cu ce am greșit noi? Înțeleg că AJF-ul e în insolvență și are nevoie de bani, dar totuși… Dacă te interesează doar banii, atunci dă-ne amenzi și să fie primite! Dacă vrei să faci ceva pe plan sportiv, dă-i amendă 50 de lei și suspendă-l mai multe meciuri. Doar așa se învață minte.
…despre campionatele junio­rilor: „Cea mai puternică lovitură pentru care mă gândesc să evoluăm în Onoare este legată de juniori. Mi s-a spus ca de anul viitor trebuie să facem două grupe de juniori. De unde? Eu de abia reușesc să strâng 12 juniori pentru meciurile de acum. Nici nu vreau să spun ce rezultate am la ei. Ca să vă faceți o idee, am jucat împotriva celei mai slabe echipe din campionat, care nu bătuse pe nimeni niciodată. Ne-au bătut cu 9-3 iar jucătorii mei erau cei mai fericiți. De ce? Mi-au spus la final «Ați văzut domn profesor, ce bine am jucat, am dat trei goluri!» Adversarii erau uimiți, nu înțelegeau cum ne bucurăm dacă ne-au bătut atât de rău. Pentru noi marcarea unui singur gol e echivalentă cu câștigarea campionatului. Și atunci de unde să strâng două grupe? Accept cu bucurie orice echipă care are mai mulți juniori și vor să joace la Șofronea”

Recomandările redacției