Nici mai mult nici mai puțin de 13 ani de închisoare a „primit” criminalul de la Pecica, care, în Ajunul Crăciunului, i-a tăiat gâtul unui bărbat de 47 de ani. Sentința magistraților Tribunalului Arad a fost pronunțată în data de 13 iunie a.c., și este de menționat faptul că în data de 18 iunie a.c., a fost înregistrat apelul inculpatului, întrucât hotărârea nu este una definitivă. Tânărul de 24 de ani speră că instanța de apel va fi mai blândă în ceea ce-l privește.

În baza art. 189 alin.1 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal condamnă pe Szellelki Tiberiu Alexandru, la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal rap. la art. 189 alin. 1 teza finală Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, n Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a nu comunica cu membrii familiei victimei pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b şi n Cod penal.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest şi în baza art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 25.12.2018 până la zi. În baza art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formultă de partea civilă Petrescu Ioan. În temeiul art. 112 lit. b Cod penal confiscă de la inculpat băţul şi ciobul de sticlă-corpuri delicte în vederea distrugerii. În baza art. 7 alin.1 rap. la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr. 76/2008 modificată dispune prelevarea de la inculpatul Szellelki Tiberiu Alexandru a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 2500 lei cheltuieli judiciare. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 868 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 iunie 2019”, se arată în soluția Tribunalului Arad.

Amintim că, în data de 24 decembrie 2018, un bărbat a fost bătut şi ucis în urma unui conflict izbucnit la Pecica. În Ajunul Crăciunului, în jurul orei 22.00, într-o locuinţă din Pecica, a avut loc un conflict între trei bărbaţi de 22, 24 şi 47 de ani. În urma altercaţiei, bărbatului de 47 de ani i-a fost tăiat gâtul de unul dintre agresori. Tânărul de 24 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă de reţinere, iar în urma prezentării magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. „Am început urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de omor”, a declarat la momentul respectiv, Pavel Palcu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Cei doi agresori au mers la locuinţa victimei împreună cu o tânără, iar bărbatul de 47 de ani ar fi intrat în conflict cu aceasta, pe care ar fi încercat să o agreseze după ce ea a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. În acel moment, cei doi tineri l-au bătut până i-au rupt coloana vertebrală, după care tânărul de 24 de ani a luat un cuţit şi i-a tăiat jugulara.

Recomandările redacției