Interlopul Cristian Costea și-a primit condamnarea, fiind contopite pedepsele pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și șantaj în formă continuată, acestea însumând o pedeapsă de 4 ani și 2 luni de închisoare. Bine cunoscuta ispravă a bărbatului care a mers la locuința unui tânăr și a tras un foc de armă care a nimerit televizorul nu a rămas nepedepsită fiindu-i aplicată o condamnare cu executare de către magistrații Judecătoriei Arad. De menționat este faptul că el nu a mai fost condamnat și pentru violare de domiciliu și distrugere, infracțiuni pentru care a fost pus sub acuzare inițial de procurori.

Condamnă inculpatul Costea Cristian Daniel, la pedeapsa de: • 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor În baza art. 343 alin. 1 Cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: • 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept În baza art. 207 alin. 1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: • 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 8 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), rezultând o pedeapsă rezultantă de: 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare”, se arată în soluția Judecătoriei Arad. Hotărârea Judecătoriei Arad este cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Și persoana vătămată, Hercule Flavius Faur, a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat a reieșit că, în cursul zilei de 26 iulie 2019, în jurul orei 18.30, Cristian Costea s-a deplasat în municipiul Arad, la locuința lui Faur Hercule. Inculpatul  a intrat fără drept în locuința victimei, mai exact pe poarta comună a imobilului, pe coridorul locuinței.

În scurt timp, a început o dispută verbală între cei doi, fondată de neplata unei datorii bănești, după care inculpatul l-a amenințat cu moartea pe acesta pentru a-l constrânge să îi dea presupusa datorie. Ulterior, Costea a scos un pistol din prosopul de plajă de culoare multicoloră, cu care a efectuat un foc de armă în direcția persoanei vătămate, nimerind însa televizorul din încăpere, plecând apoi într-o direcție necunoscută. Acesta a fost prins la graniță de autorități, după ce a fost interceptat de polițiștii de frontieră din Bihor.

Recomandările redacției