Condamnările se dau pentru a face Justiția de râs.

A devenit deja un fenomen caraghios și demn de silă: facem din orice condamnare și încarcerare un spectacol, ne batem cu pumnii în pieptul scos la maximum pentru a arăta cât de „bine funcționează“ Justiția în România, pregătim cătușele, scoatem duba din garaj, trimitem zeci de luptători K1, îmbrăcați în uniformele forțelor speciale și înarmați până în dinți, să bată la ușile unei Elena Udrea sau unor Radu Mazăre, Sorin Oprescu, Paul Lambrino și mulți, mulți alții. Numai că, surpriză – după vreo zece minute îi vezi pe toți cum umblă dezorientați prin curtea condamnatului, cum luptătorii K1 stau la țigară și parcă cu mușchii dezumflați, iar șoferul dubei stă cu ochii bulbucați, neștiind pe unde să întoarcă pentru a duce vehiculul, gol, înapoi în pânza de păianjeni a garajului.

În câteva minute, toată această demonstrație de forță a Justiției române se dezumflă, iar circul ieftin și de prost gust, cu circari care și-au pierdut simțul orientării și cu „animalele“ scăpate, îi ia locul.

Pentru ce se mai dau condamnările dacă îi ajutăm să treacă frontiera?

Este evident, dacă nu chiar pleonasm, că avem o problemă cu actul de Justiție în România. Elena Udrea a făcut un adevărat dute-vino cu încarcerările, prin Costa-Rica, Paul Lambrino – finul lui Petrov Traian Băsescu râde de noi și acum de prin cine știe ce resort de lux, Nelu Iordache – regele asfaltului – a fost săltat din avionul spre Italia, cu o oră înainte de pronunțarea sentinței, Radu Mazăre își ducea veacul în plin lux prin Madagascar, iar cel mai recent, Sorin Oprescu este de negăsit. Tot ce se știe despre el este că a părăsit România, liniștit, fără să fie deranjat de nimeni, pe la vamă, cu două săptămâni înainte de pronunțarea sentinței. Dar nu este singurul: nu mai puțin de trei condamnați în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu sunt de negăsit de polițiști pentru a fi încarcerați. Aceștia au fost dați în urmărire generală.

Cei trei sunt Sorin Oprescu (10 ani și 8 luni), Bogdan Popa (11 ani și 6 luni, fost director în Primăria Capitalei) și Romeo „Romică” Albu (6 ani).

Lipsa condamnărilor sau tărăgănarea lor și neluarea de poziție în fața corupției ne făceau pe mulți dintre noi să spunem că România este o țară bananieră, din punct de vedere al actului de Justiție. La felul cum fug, însă, și li se permite, din calea temnițelor, suntem departe până și de nivelul ordinii dintr-o țară bananieră.

Și, într-o altă ordine de idei, Doamne, cât putem fi de naivi și ușor de manipulat! Îmi aduc aminte ce senzație făcea renumitul și apreciatul medic Sorin Oprescu, din postura de primar al Capitalei. Ce imagine de incoruptibil, de cultură și profesionalism, sobră și de hărnicie căpătase Capitala odată cu alegerea sa în funcția de primar. Parcă se terminase cu mirosul de mahala, de prostie, de „merge și așa“, de „ne înțelegem noi“ sau „vedem cum o fi“. Oprescu făcea pe Independentu’ – slogan pe care de altfel l-a și folosit în campania sa. Credeam că în sfârșit politica noastră mioritică, bazată de sute de ani pe lingușire, parvenire, trădări, oportunism și corupție primește o palmă.

Oprescu îți lăsa senzația că intră cu bisturiul dreptății și al ordinii, al profesionalismului într-o Capitală sufocată de haos, dezordine, mizerie și șpagă.

Rezultatul?

Lăsăm Justiția să vorbească: Instanța de apel i-a aplicat o pedeapsă dublată lui Sorin Oprescu având în vedere mai multe circumstanțe agravante la individualizarea pedepsei. Este menționată atât atitudinea lui Oprescu din timpul procesului, imaginea falsă pe care și-a creat-o, dar și preocuparea constantă de a se îmbogăți din banul public. Banii dobândiți ilegal au fost folosiți inclusiv la „consumarea plăcerilor vieţii, precum plimbări frecvente între proprietăţile sale luxoase şi la Viena, la hoteluri de lux, întreţinerea unei concubine costisitoare”, remarcă instanța.

Mai constată imaginea publică falsă pe care şi-a creat-o, în condiţiile în care unicul său interes real, din funcţia de demnitate publică cu care a fost învestit, a constat în ridicarea nivelului propriei bunăstări, din banul public.

Ori, responsabilitatea unei funcţii de demnitate publică presupune devotament şi sacrificiu, pentru crearea binelui comun, pe care inculpatul nu l-a realizat, în preocuparea sa pentru sine şi pentru propria sa imagine, disimulată. Implicarea sa presupunea deparazitarea Primăriei Municipiului Bucureşti, cu instituţiile aflate în subordinea sa, de toată reţeaua de corupţie care o sufoca, în special cimitirele, controlate de clanuri de interlopi, însă, în loc să ia măsuri pentru înlăturarea corupţiei, inculpatul a preferat să o controleze, prin oamenii săi de încredere, şi să împartă mita cu corupţii de sub nivelul său.

În această inerţie şi de la nivelul bunăstării sale, în parte trecută pe seama altora, inculpatul însuşi a rămas captiv în falsa sa imagine publică, prin urmare în convingerea eronată privind utilitatea sa, ca demnitar, şi în valoarea sa istorică.

Mai constată abilitatea inculpatului în a-şi apropia oameni simpli, pentru a-i folosi în interesul său infracţional, de a-i intermedia şi aduce foloasele necuvenite, cu toţii păstrând tăcerea, într-o complicitate morală”, arată instanța.

Rezultatul rezultatului?

Oprescu a fugit din țară și este de negăsit. Iar acum, aceeași Justiție care l-a condamnat și a scos atât de frumos și de corect la iveală faptele sale de corupție, este, din nou, legată la ochi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției