La finele săptămânii trecute a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 226/16.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, lege care se aplică de la data de 1 noiembrie 2021. Preluarea cererilor, declarațiilor pe propria răspundere și a actelor doveditoare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și stabilirea cuantumului ajutorului se va face, conform prevederilor Legii nr. 226/2021 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, norme care urmează a fi elaborate și aprobate prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la publicarea legii. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană în cazul familiei, și de 2053 lei în cazul persoanei singure. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează: Atât pentru familii, dar și pentru persoane singure treptele de acordare a ajutorului pentru încălzire sunt următoarele. Specificăm că la familii, venitul se referă la cel pe membru de familie. Astfel pentru venituri de până la 200 de lei, procentul de compensare este de 100%; între 200.1-320 este 90%; între 320.1-440 este 80%; între  440.1- 560 este de70%;  între 560.1 și 680 este 60%;  între 680.1 –  920 este 50%; între 920.1 și1040 – 40%;  între 1040.1 și  1160 -30%;între 1160.1 și 1280 este 20%; între 1280.1 și 1386  10%. Acest procent se referă exclusive la familii. În cee ace privește persoanele singure intervalul este situate între 1280.1 și 2053 lei. În acest caz ajutorul este de 10% din valoarea facturii. Ajutorul se acordă pe perioada sezonului rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, în funcție de data înregistrării solicitării, după cum urmează: începând cu luna depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii ; începând cu luna următoare depunerii cererii pentru solicitările depuse după data de 20 a lunii. De asemenea, suplimentul pentru energie, în sumă fixă, se acordă lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică sau 70 lei/lună dacă este singura sursă de energie utilizată; 10 lei/lună pentru consumul de gaze natural; 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri. Mai rămâne de precizat faptul că data demarării activității de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și pentru acordarea suplimentului energetic va fi stabilită și comunicată ulterior, în funcție de publicarea normelor metodologice de aplicare ale Legii nr. 226/2021.

Recomandările redacției