Nici pandemia și nici altceva nu a reușit să oprească persoanele care conduc sub influența alcoolului. De asemenea, pe lângă aceștia, în continuare sunt multe cazuri identificate de polițiști în care aceștia descoperă că șoferii nici măcar nu au dreptul legal de a conduce. În astfel de situația se află de această dată trei persoane care au săvârșit diferite infracțiuni la regimul circulației rutiere. Au fost prinși și acum sunt cercetați penal, pe numele celor trei fiind întocmite dosare penale.

Evenimentele au început pe raza localității Sebiș. Aici a fost vorba despre un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate, depistat în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, pe raza localității Gura Văii, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, tânărul emana halenă alcoolică. Cu toate acestea, probabil fiind conștient de cele făcute, el a refuzat recoltarea de probe biologice. Totuși, acest lucru nu l-a scăpat de dosarul penal, ba chiar i-a făcut mai mult rău. 
Mai departe, polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au depistat pe raza localității Honțișor un tânăr de 28 de ani, din Gurahonț, în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ultimul s-a petrecut pe raza municipiului, a fost depistat de polițitii Secției 1 Vlaicu un bărbat de 46 de ani, din Secusigiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu fără a avea drept de a conduce pe teritoriul României.

Recomandările redacției