Despre drumurile Arad – Horia – Șiria – Pâncota – Târnova – Buteni am scris de nenumărate ori în paginile ziarului nostru și nu de bine, din păcate. După ce au fost  câștigate licitațiile la cele două tronsoane – Arad – Horia – Șiria – Pâncota,  și Pâncota – Târnova – Buteni,  arădenii au sperat că totul va fi bine, iar lucrările vor merge ca ,,pe roate”. Din păcate nu a fost așa. De când au fost demarate lucrările au tot fost probleme, la aceste tronsoane, ceea ce i-a nemulțumit atât pe șoferi dar și pe beneficiarul lucrărilor, Consiliul Județean Arad.

Din păcate, contrar așteptărilor,  firmele respective  au dat dovadă de neseriozitate în ceea ce privește calitatea lucrărilor. Șoferii care tranzitează zona spun că parcă aceste tronsoane de drum ar fi blestemate, deoarece lucrările nu se mai termină.

Așadar,  în zonă, probemele  par să nu se mai termine. În această dimineață președintele Consiliului Județean Arad posta pe pagina de facebook poze cu drumul din zona localității Târnova, revoltat de calitatea lucrărilor. Ca urmare a celor constatate în teren, președintele CJA a dispus refacerea covorului asfaltic, care a fost turnat de mântuială.

,,Nu accept bătaia de joc pe banii arădenilor! Am dispus astăzi refacerea covorului asfaltic început pe o suprafață de 5.000mp2, in intravilanul localității Târnova, pentru că am constatat că s-a lucrat de mântuială! Așa ceva nu vom permite niciunui constructor plătit să își facă treaba pe șantierele din județ”, spune revoltat Iustin Cionca.

Sperăm că măcar acum va fi refăcut cum trebuie, nu de alta dar vine iarna, cu frig și precipitații și riscăm, din nou, pentru a nuștiu câta oară să avem un drum făcut de mântuială.

 

Recomandările redacției