lucrariNicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi Cristian Drăgan, administrator public, au călătorit ieri prin judeţ pentru a verifica stadiul în care se află lucrările de modernizare şi reabilitare ale infrastructurii rutiere şi pentru a asista la recepţia unor tronsoane la care lucrările au fost deja finalizate. „Infrastructura rutieră a judeţului Arad trebuie să se dezvolte uniform. Am început modernizarea şi reabilitarea unor tronsoane de drum judeţean foarte importante şi continuăm cu reabilitarea unor drumuri considerate secundare, dar care pentru oamenii din Bârsa, Cărand sau Beliu contează foarte mult. Fiecare dintre arădeni, indiferent unde locuieşte în acest judeţ trebuie să aibă acces la o infrastructură rutieră modernă”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
La Bârsa a avut loc recepţia lucrărilor la drumul de legătură dintre Luguzău şi satul Hodiş, 2,68 kilometri  pentru care Consiliul Judeţean a alocat fonduri în valoare de 1,9 milioane de lei. „Este foarte bine că s-a făcut drumul, pentru că este o cale de acces foarte importantă pentru locuitorii din Bârsa, Şilindia, Tauţ sau chiar Târnova.”, a spus primarul comunei Bârsa, Avram Ciev. Consiliul Judeţean îşi propune să includă în programul de asfaltare următorii patru kilometri din acesr drum, astfel încât legătura dintre DJ 792 şi comuna Şilindia să fie una modernă, scurtând distanţa pentru cetăţenii care circulă în zonă. „Investim în continuare în infrastructura de drumuri judeţene în mediul rural, deoarece consider că cetăţenii judeţului trebuie să aibă acces la infrastructură modernă. În fiecare an alocăm sume importante atât pentru drumurile din interiorul comunelor, cât şi pentru drumurile care fac legătura între comune”, a spus Ioţcu.
La Cărand, delegaţia a verificat stadiul lucrărilor de modernizare a 1,9 kilometri de străzi interioare, sumele fiind alocate din bugetul Consiliului Judeţean şi al Consiliului Local. Prima etapă este finalizată, dar asfaltarea drumurilor va continua şi anul viitor, primarii primind ajutor şi finanţare în vederea sporirii confortului rutier. Pavel Cialma, primarul comunei Cărand, a mulţumit administraţiei judeţului, pentru sprijinul acordat comunităţii în vederea reabilitarii infrastructurii rutiere: „Am primit ajutor din partea preşedintelui Ioţcu pentru reabilitarea trotuarelor pe întreaga ar­teră principală a comunei. În momentul de faţă, proiectul este realizat în pro­- porţie de 40%, urmând ca  anul viitor să fie finalizat”, susţine  Pavel Cialma.
În comuna Beliu, Nicolae Ioţcu a participat la recepţia a şapte străzi comunale, lungimea totală a acestora fiind de trei kilometri. „La reţeaua stradală comunală modernizată deja, în lungime de 5 km adăugăm astăzi încă trei km de drum nou. Această reţea stradală face legătura între DJ 793 şi DJ 793A. Pentru 2014, continuăm modernizarea a încă trei km de drum. Mai trebuie precizat că tot anul acesta am reuşit să modernizăm drumul comunal Tăgădău-Beneşti, pe o lungime de 1,5 km. Nu puteam face toate aceste lucrări fără sprijinul financiar acordat de Consiliul Judeţean Arad, care a con­tribuit cu 500.000 de lei, din totalul de 700.000 de lei”, a precizat edilul şef al comunei Beliu, Pavel Ţica.
„În limita bugetului, Consiliul Judeţean Arad vine cu o cofinanţare pentru primăriile care au început lucrări de reabilitare a drumurilor şi banii nu ajung astfel încât, în anul 2016 cetăţenii să simtă o îmbunătăţire semnificativă a modului în care circulă pe drumurile judeţului”, a încheiat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consi­liului Judeţean Arad.
(G.S.)

  • Nelu spune:

    Pt. locuitorii din Bîrsa chiar nu are nicio importanţă drumul Hodiş – Luguzău. Nimeni nu circulă pe acolo. Ar fi fost mult mai util, însă, să se asfalteze craterile imense de pe drumurile de pământ din satele comunei Bârsa. Ceea ce au făcut ei este un alt exemplu de bani cheltuiţi ineficient.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției