Conducerea DSP: „Scăderea cazurilor de covid se datorează în mare parte conduitei arădenilor“

0
1357

În ultimele trei săptămâni, la Arad s-au înregistrat foarte puține cazuri de infectare cu coronavirus. Dacă de ceva timp, situația îmbolnvirilor a stagnat chiar, miercuri au fost depistate două noi cazuri de îmbolnăvire în județul nostru. Astfel, numărul infectărilor cu SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei a ajuns la Arad de 706. Asta în timp ce, în alte zone din țară numărul infectărilor a escaladat mult.

Directorul Direcției de Sănătate Publică este de părere că, în afara măsurilor adoptate de instituții, meritele pentru scăderea numărului de cazuri la Arad sunt ale arădenilor, care s-au dovedit în majoritate responsabili până acum. Însă, desigur, să nu uităm să precizăm că, de început de pandemie, Aradul a fost unul dintre județele s-a confruntat cu cele mai mari probleme din țară. „Chiar dacă, la începutul pandemiei a fost mai greu, până la urmă, măsurile care s-au impus au fost respectate la Arad – începând de la administrații, la autorități și până la cetățean. Se pare că ne-am sincronizat cu toții și rezultatele se văd în faptul că nu am mai avut cazuri noi de infectare cu covid până acum, de o bună perioadă de timp. Acum am depistat totuși două cazuri noi. Suntem contactați de autoritățile din alte județe care, pe diferite chestiuni ne cer un schimb de experiență, ne întreabă cum am procedat. S-a văzut că acum au crescut cazurile în mai multe județe din țară care, județe care inițial păreau să nu aibă probleme, cum sunt Clujul sau Brașovul. Aradul a fost pionier în proiecte și inițiative anti-covid și rezultatele nu au întârziat să apară. De exemplu, tocmai s-au adus modificări în metodologia de testare, modificări care permit testarea persoanelor din centre rezidențiale. Noi ne-am asumat acest lucru – să testăm și în centre, când încă nu era nimic în vigoare în acest sens și chiar am insistat în această direcție.

Noi suntem vigilenți și totuși stresați să nu izbucnească vreun focar, de aceea facem multe controale, îndeosebi în zona industrială. Depinde de noi toți ce se va întâmpla în perioada următoare“, a spus Horia Timiș, diectorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Ministrul Sănătății, așteptat din nou la Arad

În afara chestiunilor legate de covid, situația generală de pe secțiile spitalicești arădene și activitatea cadrelor medicale arădene va intra într-o bază de date ce va putea fi accesată pentru consultare simplu, printr-un click. Proiectul de digitalizare – primul de acest gen din țară ar urma să urmărească calitatea actului medical, conduita cadrelor medicale, chestiui legate de costuri și alte lucruri importante. Acest proiect dezvoltat la Arad și care ar urma să fie preluat și de alte județe – este acum în atenție, la nivel central. Potrivit informațiilor noastre, la Arad este așteptat zilele următoare din nou, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

După cum am menționat în numere trecute ale ziarului nostru, Aradul este și partener al XPRIZE Pandemic Alliance. Datele din Arad privind situația COVID-19 ar urma să fie parte dintr-o bază care se crează la nivel internațional. Specialiștii vor determina cu ajutorul unor sisteme de analiză a datelor, cât de eficiente și relevante sunt normele actuale, pe baza inteligenței artificiale și folosindu-se calculatoare de la Google se vor face calcule matematice de predicție

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.