Conducerea Patronatului avertizează: „Politicul încurcă toate treburile întreprinzătorilor”

0
353

FabricaLa fel ca în cazul diferitelor categorii de salariaţi şi patronilor le-a ajuns cuţitul la os. Întruniţi la Sibiu, la Forumul Patronatului, reprezentanţii Confederaţiei Patronatului Român au tras un nou semnal de alarmă cu privire la situaţia în care a ajuns economia. Cu această ocazie, patronii şi-au arătat îngrijorarea faţă de falia creată, în ultimii ani, între mediul de afaceri şi clasa politica, considerând că ar fi necesară o mai mare atenţie atunci când se acordă credit unor politicieni „care, ulterior, se dovedesc nu doar incapabili de a duce ţara spre progres, ci chiar potrivnici unor măsuri care să repornească motoarele economiei”. Reprezentanţii Patronatului au au vorbit despre lipsa de programe naţionale pentru încurajarea micilor afaceri, lipsa infrastructurii şi mai ales lipsa unei informări în timp real a angajatorilor, politizarea excesivă a structurilor administrative, birocraţia în creştere, corupţia, lipsa de competenţă a factorilor de decizie, lipsa implementării unor sisteme on line în administrare, haosul în aplicarea reglementărilor care constituie riscuri  foarte mari pentru stabilitatea mediului de afaceri, pentru angajatori şi investitori. Participanţii la forum mai vorbesc despre faptul că schimbarea regulilor în timpul jocului a făcut ca România să devină „un  mediu economic ostil care nu permite predictibilitate în afaceri, taxele, normele de aplicare şi criteriile de eficienţă schimbate de la o zi la alta sunt inamici mortali ai oricărei investiţii sau oricărui program de dezvoltare durabilă”.

Numiri pe criterii politice = incompetenţă

Marin Crişan, preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatului Român susţine că politicienii sunt vinovaţi de situaţia actuală, din cauză că mulţi decidenţi numiţi pe criterii politice dau dovadă de incompetenţă, contribuind la instabilitatea marilor proiecte şi la risipa nepermisă de fonduri, dar şi la falimentarea activităţilor economice. „Politicul încurcă toate treburile întreprinzătorilor. Legislaţia suferă schimbări dese, iar deciziile sunt luate fără ca agenţii economici să fie consultaţi. Spre exemplu, când schimbi Codul Muncii, trebuie să te consulţi atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele. Fără consultări şi fără a ţine cont de părerea partenerilor sociali nu faci nimic, sau mai bine zis, faci numai lucruri rele. În momentul de faţă, Guvernul dor mimează că ne sprijină, dar în realitate nu are astfel de intenţii”, ne-a declarat Crişan. La fel ca restul participanţilor la forum, şi Marin Crişan susţine că reprezentanţii mediului de afaceri au mijloace limitate atunci când vor să-şi facă auzită vocea. „ Spre deosebire de sindicate noi nu putem face grevă, nu putem să ieşim în stradă, singura posibilitate de rezolvare a problemelor fiind dialogul social. Nu putem să nu ne plătim dările, pentru că dacă am proceda de o astfel de manieră am duce ţara de râpă”, a mai spus Crişan.

Pentru mai multe detalii, consultaţi comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.