Conferinţa finală a unui proiect de educaţie, în valoare de 21 milioane de lei, va avea loc la Moneasa

0
418

Pasaport-pt-catedra-030Conferința finalã de diseminare a rezultatelor activitãților desfãșurate în cadrul proiectului „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, se va desfãșura, în perioada 28-30 noiembrie, la Moneasa.

La aceastã manifestare participă reprezentanți ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai inspectoratelor şcolare județene din ţară, ai caselor corpului didactic, ai partenerilor, formatori, cadre didactice, alți specialiști în domeniu.

Prin acest proiect 6330 de cadre didactice din învãțãmântul preuniversitar, din județele Satu Mare și Arad, au avut oportunitatea de a se forma în vederea dezvoltării competenţelor profesionale. Parteneri în acest proiect au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic Satu Mare, Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad“, ne-a declarat prof. Anca Lupei, inspector școlar pentru proiecte educaționale. 

Proiectul s-a derulat pe o perioadã de trei ani și a avut o valoare totală de 20.941.254,40 lei.

Proiectul, derulat la nivel multiregional, și-a propus dezvoltarea unei reţele multiregionale de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în vederea creşterii competenţelor profesionale. Acesta a cuprins activitãți și programe de formare adresate cadrelor didactice din învãțãmântul preuniversitar pe module tematice de interes național.

Pentru asigurarea derulării activităților de formare, au fost formați și certificați de către CNFPA, 200 de formatori din cele două județe, care au susținut cursurile de formare pentru formabilii selectați în grupul țintă al proiectului.

Stagiile de formare au contribuit la creşterea capacităţii cadrelor didactice de a dezvolta un curriculum centrat pe competenţe, la dezvoltarea capacităţilor de gestionare a situaţiilor de criză, creşterea calităţii actului didactic prin metode interactive activ-participative, centrate pe nevoile elevilor, dezvoltarea capacităţilor locale de formare din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii şi utilizarea noilor tehnologii informaţionale, dezvoltarea unei culturi a calităţii capabile să îmbunătăţească sistemul de educaţie prin formarea capitalului uman“, ne-a declarat prof. Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ Arad.

Proiectul și-a propus, de asemenea, să abordeze şi problema formării debutanţilor prin dezvoltarea unui program de formare integrat a mentorilor şi debutanţilor, care a demarat cu formarea a 62 mentori urmată de formarea a 392 de debutanţi şi susținerea unor activităţi de mentorat pentru 412 debutanți, în conformitate cu etica profesională şi principiile unei educaţii de calitate proprii mileniului III.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.