candea

Având ca titlu „Arad-economie şi societate”, inclusă în amplul program al Zilelor Aradului, această manifestare cu un profund caracter ştiinţific, a fost organizată de Centrul Municipal de Cultură Arad, Asociaţia „Ştefan Cicio Pop” , Primăria Aradului şi Arhiepiscopia Aradului.

Sala Ferdinand-Primăria Arad

În calitate sa de moderator, prof.dr.Doru Sinaci a prezenta şi a motivat, în acelaşi timp, selectei prezenţe faptul că la a zecea ediţie jubiliară, Conferinţa Naţională se deschide cu Vernisajul Expoziţiei de hărţi, în concepţia omului de cultură Horia Truţă şi a inginerului silvic Ovidiu Pârv.

Domnul profesor Horia Truţă, în expose-ul său a motivat împortanţa selecţiei hărţilor pentru evoluţia istorică a oraşului, din punct de vedere al exploziei urbane, al configuraţiei străzilor ori a situării poziţionale pe malul drept al Mureşului cât şi despre importanţa  armonizării  factorului uman, configuraţia cartierelor etc, iar domnul inginer Ovidiu Pârv s-a referit la  datarea hărţilor topografic-administrative, la  citirea  şi esteticul acestora dar şi  la imperioasa necesitate de a fi arhivate şi expuse spre consultare, deoarece ar fi foarte multe amănunte de descifrat.

„Ne punem, ades întrebarea – De ce Aradul s-a dezvoltat aici şi nu-n altă parte? Iată, prin hărţi şi imagini, vom descifra câteva răspunsuri şi vom putea să aflăm repere care au fost consemnate deja”, şi-a manifestat cu bucurie profesorul Horia Truţă  aportul adus reuşitei Conferinţei ştiinţifice.

„Ne simţim solidari cu istoria acestui oraş”, sunt cuvintele pline de patos desprinse din Cuvântul de deschidere al Preasfinţiei Sale, Arhiepiscopul Timotei al Aradului.

 „Susţin acest gen de manifestări care vor deveni valori perene pentru generaţiile care vor veni”, a spus doamna deputat Claudia Boghicevici în intervenţia domniei sale.

„Istoria a însoţit evoluţia Aradului, indiferent de confesiune. Am gândit să fie o zi şi pentru Arad la trecut şi prezent şi , iată, la zece ani, istoricii se recunosc şi vorbesc despre Arad”, a punctat domnul prof.univ.dr.Corneliu Pădureanu, un iniţiator al Monografiilor de Cartier şi al Zilelor Aradului,preşedintele Asociaţiei „Ştefan Cicio -Pop” (de fapt, o prezenţă discretă la această sărbătoare vorbită a fost aceea a domnului Ion Birtolon, nepotul ilustrului corifeu al Marii Uniri, Ştefan Cicio -Pop.)

„Nu sunt arădean, sunt născut la Brad, dar am înţeles că pentru a gândi la prezent pentru un viitor demn, trebuie să studiez coordonatele istorice ale oraşului, ca primar cu cea mai mare longevitate-opt ani”, a concluzionat  domnul primar, Gheorghe Falcă.

Lansările de carte au răspuns dezideratului unanim, că Monografiile sunt încă necesare şi că orice carte despre Arad va înscrie istorie.

Astfel, a fost lansată, „Monografia comunei Şepreuş,” ed.a II-a revăzută şi adăugită, autori, Rodica  Colta, Doru Sinaci , Simion Incicău, Ed.Gutenberg Univers, ” Oameni, destine, eroi”, Aurel Dragoş.

„Cu siguranţă, volumul „Arad-economie şi societate”  [1945-1989], coordonator ,domnul conf.univ.dr.Adrian Niţu, Universitatea „Aurel Vlaicu”, va fi unul consistent, o bucurie pentru autor şi cititor”, a spus, vădit emoţionat domnul Niţu, precizând structurarea acestuia pe trei coordonate temporale.

Sala Regina Maria

Sub bagheta moderatorilor Corneliu Pădureanu şi a conf.univ.dr.Sorin Bulboacă, după lucrările  în plen, s-a purces la susţinerea comunicărilor, care , în număr mare, au reliefat aspecte legate de Aradul interbelic, din punct de vedere al istoriei, al justiţiei, al comerţului, al crizei economice, al sănătăţii, al prezenţei clerului ori al importanţei darurilor bisericeşti , al industriei arădene, a personalităţilor marcante sau al „Drumului Sării”, sunt doar câteva aspecte care au captivat atenţia distinsului auditoriu.

Muzeul Preparandiei

Ca un ultim „tur de forţă”, domnul profesor, un inimos dar neobosit iubitor de cercetare şi fin de meticulos observator, Horia Truţă, a vernisat , la Muzeul Preparandiei, Expoziţia „Cetăţile Aradului”, moment , pe cât de agreabil vizual, pe atât de consistent ori durabil, pe harta Aradului în Sărbătoare.

Asistenţa, formată din istorici, profesori, teologi, cercetătări, arhivişti, elevi, studenţi,  ziarişti, oameni de cultură şi artă,dar şi prezenţa domnului viceprimar, Levente Bognar, a fost încântată de minuţiozitatea  şi pertinenta prezentare, explicaţiile, la fel, consistente, ceea ce l-a făcut pe domnul profesor Horia Truţă să afirme-„Cetatea Aradului este un punct de reper virtuos în emblematica oraşului, drept pentru care , vă mulţumesc de privire şi ascultare”.

La rândul său, prof.dr.Doru Sinaci a  oferit, ca un feedback al  întregii zile, mulţumiri tuturor care s-au  implicat şi au sărbătorit  Aradul-Oraş Regesc.

 

Florica R. Cândea Candea

 

  • Sorina Groza spune:

    Felicitari, doamna Florica R. Candea pentru felul in care ati surprins toate amanuntele conferintei. Succes pe mai departe in activitatea publicistica!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției