După generația campioană națională de juniori a Romvestului, care a sărbătorit chiar la finalul anului trecut 20 de ani de la acea performanță, s-a creat un vid de valoare până acum, când Atletico 1997-1998-1999 își cere drepturile. Această situație e surprinsă și de transfermarkt.de, site-ul care centralizează toți fotbaliștii din lume și le atribuie o valoare de piață în funcție de evoluțiile lor, rezultatele obținute la echipa de club și vârstă. Au fost, bineînțeles, și excepții legate în special de câțiva fotbaliști născuți în anul 1983-1984, ca Sebastian Huțan, Radu Mărginean, Casian Maghici sau Adrian Piț, care au bifat destule prezențe în primul eșalon, dar și în străinătate (Huțan evoluând în Champions League cu Sheriff Tiraspol, iar Piț ajungând la un moment dat chiar în lotul lui AS Roma), dar și 1990-1991, printre care: Dumitru Copil, Cătălin Bujor, Alexandru Manea, George Țucu – dean sau Florin Purece. De altfel, aceștia din urmă, aflați în circuitul primei ligi, sunt consi – derați și cei mai scumpi fotbaliști originari din județul nostru în opinia celor de la transfermarkt.de. Atât Țucudean (Pandurii Târgu Jiu), cât și Purece (Viitorul Constanța) va – lorează 600 de mii de euro. După cei doi, urmează Răzvan Pleșca, portarul de 34 de ani al celor de la Gaz Metan Mediaș. De abia la cota 200 de mii de euro găsim primii utiști arădeni, mai precis pe Bogdan Burlă, Alexandru Manea și Marius Chindriș. Stelistul Dennis Man valorează și el tot 200 de mii de euro, ca și Radu Mărginean de alt – fel, despre care transfermarkt.de nu a aflat că a agățat ghetele în cui încă din vara anului 2014, după colapsul Gloriei Bistrița. Oarecum surprinzător, în clasament urmează George Pirtea, fotbalistul de… 175 de mii de euro al Pandurilor, în timp ce colegul său, Cătălin Hlistei, dar și „mure – șeanul” Cipri Rus valorează 25 de mii de euro mai puțin. Dar, la 150 de mii de euro găsim mai mulți fotbaliști arădeni: utiștii Dumitru Copil, Norbert Polgar, dar și ex. pîncotanii Radu Dubeștean și Daniel Dan. Oprindu-ne puțin la lotul „Bătrânei Doamne” să spunem că acesta este evaluat la 3,05 mi – lioane de euro. Jucătorii cei mai bine cotați la finalul anului 2016 sunt: portarul Bogdan Miron, mijlocașul Ionuț Tănase și atacantul Marius Curtuiuș. transfermarkt.de susține că fiecare dintre ei valorează 250 de mii de euro, în timp ce fotbalistul ce a atras atenția multor grupări din țară și străinătate, golgheterul Adi Petre, face doar…50 de mii de euro. Alexandru David, Cristian Andor și Sorin Strătilă formează plutonul de fotbaliști cotați la 150 de mii de euro, în timp ce Amir Jorza și Alexandru Barna sunt fotbaliști de 100 de mii de euro. În fine, vă prezentăm și un Top 5 al celor mai scumpi fotbaliști arădeni pe transfermarkt.de, cu mențiunea că fotbaliștii vremurilor de glorie ale UTA-ei nu sunt centra – lizați. Iar laureații sunt: 1. George Țucudean (1,7 mil. Euro în 2012 în tricoul lui Dinamo), 2. Dumitru Mitu (1,25 mil. euro în 2004 în tricoul lui Panathinaikos Atena), 3. Cristian Panin (1 milion de euro în 2010 în tricoul lui CFR Cluj), 4. Radu Mărginean (750 de mii de euro în 2009 în tricoul Gloriei Bistrița), 5. Cristian Todea (650 de mii de euro în 2010 în tricoul lui Gaz Metan Mediaș).

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției