Peste puţină vreme se va da startul campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României. Dincolo de inflaţia de candidaţi de pe partea dreaptă a eşichierului politic – spre deosebire de monolitul stângii – confruntarea electorală nu cred că va pune accentul pe calitatea celor care s-au înscris în competiţia pentru cucerirea fotoliului de preşedinte, cât pe calitatea organizaţiilor de partid care îi susţin. Altfel spus, cei care se vor confrunta nu vor fi în primul rând candidaţii, cât responsabilii care gestionează activitatea de zi cu zi a organizaţiilor de partid. La Alianţa PSD-PC-UNPR este responsabil Liviu Dragnea, prim-vicepremierul ţării. Este un politician uns cu toate alifiile, care provine din rândurile preşedinţilor de consilii judeţene şi care şi-a făcut ucenicia cu ocazia alegerilor generale şi a referendumului pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu. În plus, având în vedere statura guvernamentală a „organizatorului” Liviu Dragnea, este de presupus că acesta are acces nelimitat şi la sacul cu pomeni electorale – un element extraordinar de important în competiţia electorală de tip mioritico-balcanic din spaţiul carpato-danubiano-pontic. De cealaltă parte, asocierea politică şi electorală dintre PD-L şi PNL a creat o structură teritorială cel puţin pe măsura celei socialiste, astfel că situaţia este una cât se poate de echilibrată din acest punct de vedere. Prin urmare, primarii de comune, oraşe şi municipii, alături de preşedinţii de consilii judeţene şi de activiştii politici din teritoriu vor deveni agenţii electorali care vor face diferenţa la numărarea sacilor cu voturi „liber-exprimate”. Am pus ghilimelele de rigoare la „liber-exprimate” deoarece, în opinia mea, un om analfabet, dependent de alocaţiile bugetare şi pe deplin manipulabil din punct de vedere electoral nu este, nici pe departe, un om liber… În ceea ce priveşte blocurile electorale consacrate, candidatul stângii este oarecum defavorizat din acest punct de vedere. Aderenţii UDMR sunt cunoscuţi ca votând „pe dreapta”, la fel ca şi intelectualii, ONG-urile şi majoritatea structurilor societăţii civile. Tocmai din acest motiv, candidatul Victor Ponta a pus pe tapetul discursului său electoral câteva teme naţionaliste, cum ar fi ortodoxismul şi întregirea României Mari. Temele în sine n-ar fi rele, doar că ele comportă câteva discuţii. Prima, ţine de strategie: România Mare nu se poate face prin cucerirea de către ţara noastră a Republicii Moldova, ci prin hotărârea moldovenilor de a se uni cu noi. Prin urmare, tipologia discursului ar prinde mai bine la Chişinău, decât la Bucureşti. A doua temă este cea legată de ortodoxism (înţeleg prin ortodoxism manipularea din punct de vedere electoral a ortodoxiei). Aici, candidatului Victor Ponta nu-i prea stă bine în biserică. Îi lipseşte deprinderea. Dar mimarea semnelor exterioare ale credinţei – bătutul de cruci, sărutatul moaş­telor şi, mai ales, alocările bugetare – sunt în măsură să-l delimiteze pe candidatul stângii de contracandidatul „luteran” de pe partea dreaptă. Cu toate acestea, dacă facem un scurt recurs la istorie, constatăm că România Mare i-a avut ca artizani principali pe un neamţ şi pe liberali, nu pe socialişti. Având în vedere cele arătate mai sus, considerăm că noul preşedinte al României va fi dat de tabăra politică care este cel mai bine organizată în teritoriu şi care va scoate cât mai mulţi aderenţi la vot.

Recomandările redacției