Alegerile prezidenţiale de anul acesta au avut parte de picanteriile sale. În primul rând au avut parte de candidaţi. Muuuuulţi candidaţi, cu 14 de u. Majoritatea dintre ei fără nici cea mai mică fărâmă de şansă, ceea ce a făcut din cursa electorală să fie şi mai colorată. Am avut şi reprezentante ale sexului frumos, aşa că ce-ţi poţi dori mai mult. Un singur lucru a lipsit şi anume confruntarea directă.

În cele din urmă, fără nici o surpriză, au rămas în cursă cei doi: Ponta şi Iohannis, iar acum confruntarea lipseşte şi mai mult, direct proporţională cu „nevoia de sânge“ a electoratului, care ar da orice să îi vadă pe cei doi duelându-se în idei. Ce a fost până acum este departe de a putea fi intitulată confruntare electorală.

Este cât se poate de evident cine fuge de întâlnirea directă. În ciuda eforturilor disperate ale echipei sale de campanie de a convinge electoratul de altceva, Iohannis fuge de confruntarea directă mai abitir ca dracu de tămâie. Gramul de superficialitate, atipic unui neamţ, însă şi lipsa de experienţă în faţa camerelor şi nestăpânirea limbii române, la care se adaugă bunul simţ, fac din Klaus Iohannis victimă sigură în ghiarele ascuţite a lui Ponta. Stângăcia lui Iohannis în exprimare, datorată nestăpânirii limbii române, nu mă deranjează însă. Îmi aduc aminte de o colegă din facultate, venită din miezul secuimii, care avea însă un bun simţ ieşit din comun. Ştia foarte puţin limba română, iar asta constituia pentru ea o mare ruşine. De fiecare dată când începea o conversaţie îşi cerea iertare pentru eventualele pociri ale limbii şi promitea că va învăţa româna în cel mai scurt timp, cerându-ne indulgenţă şi răbdare. Un astfel de bun simţ îl văd şi la Iohannis.

Sunt ferm convins, aşa cum ar trebui să fie şi Iohannis cu întregul său staf, că într-o confruntare, Ponta îl face praf. Deşi şi Ponta ar putea avea motive de teamă. Nu ştiu cât de sigur, şi cât de sincer, ar putea răspunde la întrebarea: „Îl veţi graţia pe puşcăriaşul Voiculescu şi pe ceilalţi de teapa lui?“

În mare, însă Iohannis ar fi marele perdant al confruntărilor, iar decizia sa iniţială de a-l evita pe Ponta mi s-a părut cea mai înţeleaptă. Personal, nu voi mai face greşeala de la alegerile precedente, când mi-am decis votul în urma unei astfel de confruntări: l-am ales pe Băsescu, care l-a desfiinţat pe stângaciul Geoană, acesta pălind în faţa atacurilor furibunde ale hunsfutului marinar. Consider că alta ar fi fost soarta acestei ţări dacă Geoană ar fi fost preşedinte al României alături de Iohannis premier. Am ajuns la concluzia, după vasta mea experienţă de viaţă, că nu ceea ce scoţi pe gură, sau cât eşti de abil, te face suficient pentru a conduce bine o ţară, ci faptele. Nu au apucat să mă convingă faptele tandemului Geoană-Iohannis, însă m-am convins pe deplin de faptele lui Băsescu. M-am convins că mai rău de atât cu greu se putea.

Recomandările redacției