purcaru

Purcaru crede că Daniel Constantin îşi va…conserva funcţia

Conservatorii arădeni au ieşit ieri din „ hibernarea” normală sărbătorilor de iarnă. Politica locală a fost lăsată într-un plan secundar, lumina rampei fiind ocupată de o posibilă schimbare în viitorul apriopiat a preşedintelui PC, Daniel Constantin. La îndemnul lui Dan Voiculescu preşedintele de onoare, care din închisoare s-a arătat „dezamăgit” de liderul conservator, în partid s-au iscat tot felul de discuţii. Va fi sau nu va mai fi? Aceasta pare să fie întrebarea la ordinea zilei, în organizaţiile din ţară. Normal nici cei de la Arad, nu au rămas inerţi şi, prin vocea preşedintelui filialei judeţene, Mircea Purcaru, au exprimat un punct de vedere.  „Este o discuţie în partid, dar cei mai mulţi dintre membri îl susţin pe Daniel Constantin. Acesta şi în calitate de ministru al Agriculturii a avut performanţe deosebite. Pot spune fără a greşi, că ultimii trei predecesori ai săi nu au făcut la loc cât a reuşit acesta în doi ani şi ceva de mandat. Gradul de absorbţie al fondurilor europeen a crescut  a crescut în mod sensibil. De asemenea, ştiu că vor fi promovate o serie de proiecte care vor fi de un real folos celor din agricultură şi oamenilor din mediul rural”, a punctat Purcaru. Acesta a  concluzionat că eventuala plecare a lui Constantin de la şefia partidului nu ar fi un câştig, ci din contră. Însă în opinia sa, o astfel de ipoteză este puţin probabilă.  Altfel spus, PC-iştii arădeni l-au contrat pe fondatorul Dan Voiculescu.

Recomandările redacției