purcaru

Cifra de afaceri din economie a crescut

În politică ca şi în viaţă, depinde de unghiul de referinţă din care vezi lucrurile.  Adică unii  privesc partea goală a paharului, iar alţii pe cea plină. Dacă liberalii trag cu „artileria grea” pe nerealizări, conservatorii, aflaţi în arcul guvernamental văd lucrurile într-o notă mult mai pozitivă. „Ca să nu se zică faptul că suntem subiectivi, spun doar că Banca Mondială prognozează o creştere economic pentru România de 2,9% pentru acest an, pentru anul 2016 de 3,2% , iar pentru 2017 de 3,9%. Pe de altă parte potrivit datelor furnizate de către INS, cifra de afaceri a  crescut în primele 11 luni ale anului trecut, comparaticv cu perioada similar din 2013 cu 8%, iar valoarea comenzilor în industrie cu 6,1%. Salariile au fost majorate, iar preţurile nu au crescut. Toate acestea sunt fapte concrete, măsurabile şi nu vorbe goale, ca să vorbim discuţii”, a spus Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad. Acesta a mai amintit faptul că balanţa agricolă a României este una excedentară, după foarte mulţi ani, iar valoarea exporturilor a depăşit importurile cu aproape 500 milioane de euro. Liderul conservator mai remarca şi faptul că agricultorii arădeni au fost sprijiniţi. Printre ei viticultorii, apicultorii, cei din zootehnie, dar şi sume compensatorii pentru calamităţi. Până la urmă, cel mai bun barometru este cel care plăteşte factura finală : adică cetăţeanul. El este singurul în măsură  să spună  că e bine sau rău. De ce ? Simplu : pentru că o simte pe pielea lui.

Recomandările redacției