Consilierii CJA s-au certat pe culoarea politică a coroanelor, depuse de Ziua Armatei

0
274

coroanaDacă pentru mulți arădeni, cine a purtat coroanele funerare de Ziua Armatei nu a avut o importanță prea mare, pentru aleșii județului a fost un adevărat motiv de gâlceavă. Purtarea coroanelor a devenit subiect de dispută pe tabere politice, iar incidentul a iscat ceartă în ședința Consiliului Județean.

La ceremonialul din piața Avram Iancu de Ziua Armatei, moment la care a fost prezent președintele Klaus Iohannis, fiecare instituție, organizație sau asociație a  depus coroane la monumentul Eroului Necunoscut. Administraţia Prezidenţială a solicitat ca fiecare coroană să fie dusă de doi soldaţi, alături de reprezentantul fiecărei instituții din partea căreia se depune jerba. Doi consilieri județeni – Florin Tripa și Marius Sulincean și-au făcut loc prin mulțime ținând să se alăture lui Adrian Ţolea, președintele interimar al CJA care a și reprezentat instituția.

Incidentul nu a trecut cu vederea, ba a și căpătat proporții în ședința CJA, unde cea care a deschis subiectul a fost Garofiţa Popa: „La un eveniment precum Ziua Armatei nu se face campanie domnilor consilieri. Ați prejudiciat imaginea instituției“. Răspunsul a venit din partea consilierului Marius Sulincean: „Nu sunteți dumneavoastră în măsură să spuneți că am fi prejudicit imaginea Consiliului Județean. Mi se părea normal ca şi noi, consilierii judeţeni, să facem parte din grupul care a depus coroana în numele instituției“. Garofița Popa a adus în discuție protocolul în baza căruia, după solicitarea Administrației Prezidențiale, doar un șef de instituție trebuia să depună coroana. „Da a existat un protocol, care din partea CJA nu s-a respectat. Totuși, eu nu aș fi spus nimic dacă nu s-ar fi deschis acest subiect. Nu se cădea să fugiți din mulțime după mine la depuneri“, a precizat Adrian Țolea, președintele interimar al Consiliului Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.