sedintaRectificarea de buget, dar şi spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea serviciile publice vor fi temele proiectelor de hotărâre ce vor sta pe masa aleşilor judeţeni, în şedinţa extraordinară a CJA de mâine.
La finele lunii august, Consiliul Judeţean a aprobat documentaţiile necesare pentru începerea procedurii de licitaţie pentru cumpărarea unei noi clădiri. Autorităţile au luat decizia de a cumpăra un nou imobil pentru câteva instituţii din subordine, precum şi pentru activitatea proprie. În şedinţa extraordinară a CJA de săptămâna aceasta, aleşii judeţului urmează să voteze pentru unele modificări la proiectul ce a presupus cumpărarea clădirii prin licitaţie publică.
Lipsa de spaţiu pentru activitatea unor instituţii, dar şi pentru arhivele administraţiei i-a făcut pe reprezentanţii CJA să opteze pentru cumpărarea un nou imobil. Parte din imobil urmează să fie folosită de CJA, pentru păstrarea arhivelor, deoarece, municipalitatea a cerut în urmă cu câteva luni, ca spaţiile ocupate cu acestea de la demisolul Palatului Administrativ să fie eliberate. Imobilul mai este destinat Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, Direcţiei Publice de Pază, dar şi Centrului  Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională.
În cadrul şedinţei Consiliului Jude­ţean de săptămâna aceasta, supus aprobării va fi şi un proiect ce se referă la folosirea banilor din plusul bugetar de anul trecut, pentru cheltuieli cu investiţii de anul acesta. De asemenea, dezbătută va fi şi rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli.
Nu în ultimul rând, CJA mai trebuie să-şi dea acordul pentru contractarea prestării serviciilor dintr-un centru social. Este vorba de Centrul de Plasament Orhideea, al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Serviciile mai multor centre arădene au fost contracte unor furniori privaţi.

Recomandările redacției