Nu mai puţin de 47 de de puncte au fost pe ordinea de zi la şedinţa CLM Arad de ieri. Cele mai multe au trecut la foc automat, dar acolo unde au fost necesare două treimi, lucrurile nu au mai fost o… simplă plimbare prin parc pentru majoritatea liberalo-udemeristă.
Fără îndoială, punctele cele mai importante au fost acelea care se refereau la CET Arad. Unul, prin care s-a propus acordarea sumei de 6.274.150 lei în avans către SC CET Hidrocarburi S. A, cu titlul de „Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif la energia termică livrată populației”, a trecut fără probleme. Cum era de aşteptat, Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2017 al CET nu a fost aprobat.
Consilierul Vărcuș, liderul grupului PSD-ALDE, a spus că ,,pierderile la CET sunt mult mai mari decât cele admise”. El a solicitat constituirea unei comisii de anchetă în acest caz, însă fără succes. Vărcuș a mai spus că proiectul privind bugetul CET și stabilirea unei soluții optime de gestionare a serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiului Arad, sunt probleme care necesită investigare amănunțită și dezbateri, motiv pentru care cei de la PSD-ALDE nu le vor vota. Consilierii au cerut organizarea unor dezbateri publice cu arădenii, cu presa, cu toți cei interesați, pentru a găsi o ieşire convenabilă tuturor.
Primarul Falcă a declarat că aceste proiecte au fost puse la transparență decizională, iar cetățenii au putut depune puncte de vedere. De asemenea, primul cetăţean a afirmat că prin respingerea bugetului CET a fost blocată procedura pentru rezolvarea problemelor.
(G.C.)
Sport 42
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »