Şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local Municipal a avut caracter strict organizatoric: adop­tarea regulamentului de funcţionare şi constuituirea comisiilor de specialitate. La începutul şedinţei, proaspătul primar Gheorghe Falcă a anunţat că primăria va începe în cartierul Alfa un proiect pilot prin care să testeze viabilitatea pubelelor de gunoi subterane, „la vedere” urmând să rămână doar gurile de umplere ale acestora, restul fiind coborât în subteran. Proiectul este considerat de mare importanţă, ceea ce afirmăm şi noi cu toată responsabilitatea.
Odată făcut anunţul, Gheorghe Falcă a transferat conducerea lucrărilor preşedintei de şedinţă Geanina Pistru. Primul punct „atacat” de aleşi a fost regulamentul de funcţionare al CLM. Consilierii opoziţiei au propus o sumedenie de amendamente, unele umoristice (spre deliciul asistenţei), cele mai multe ridicole prin repetarea unor prevederi deja existente în regulamentul propus, altele în contradicţie cu prevederi ale legilor. Dată fiind majoritatea zdrobitoare pe care o au în consiliu aleşii „de la putere”, foarte puţine amendamente „au trecut”, şi aceste voturi favo­rabile fiind de fapt concesii făcute opoziţiei cu zâmbetele pe buze.
După aproape două ore de discuţii şi contre plictisitoare, aleşii
s-au repartizat în patru comisii de specialitate, componenţa acestora fiind următoarea – pe numere, domenii şi membri: comisia 1 (bu­get-finanţe şi activităţi economi­ce) – Călin Bibarţ, Levente Bognar, Geanina Pistru, Florin Mariş, Gheorghe Săplăcan, Ilie Cheşa, Adrian Todor; comisia 2 (urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia me­diului şi turism) – Levente Bognar, Bogdan Boca, Adrian Barbeş, Florin Mariş, Ionel Ciupe, Adrian Todor, Beniamin Vărcuş; comisia 3 (patrimoniu, agricultură şi servicii publice) – Călin Bibarţ, Lucian Riviş Tipei, Mihai Iosif Szabo, Giovanni Strona, Cosmin Buruc, Anca Stoenescu, Marin Lupaş; comisia 4 (cultură, sănătate, învăţământ, fami­- lie, muncă, protecţie socială, copii, culte, tineret şi sport) – Ionel Bulbuc, Laura Andreş, Antoanela Naaji, Mariana Cismaşiu, Adina Dumitrean, Anca Stoenescu, Gheorghe Furău.
Se poate lesne observa că „au prins” câte două comisii consilierii Călin Bibarţ, Levente Bognar, Florin Mariş, Anca Stoenescu şi Adrian Todor – trei „ai puterii” şi doi „ai opoziţiei”. O curiozitate amu­zantă la modul frumos rezultă din componenţa comisiei de cultură, sănătate, învăţământ, familie, mun­că, protecţie socială, copii, culte, tineret şi sport, comisie în care doi bărbaţi, Gheorghe Furău şi Ionel Bulbuc, vor fi în netă inferioritate faţă de cele cinci consiliere: Laura Andreş, Antoanela Naaji, Ma­riana Cismaşiu, Adina Dumitrean şi Anca Stoenescu. Să sperăm că doamnele în cauză vor reuşi să se solidari­zeze şi, în domeniile de care se vor ocupa, să facă lucrurile să func­ţioneze feminin, adică foarte bine.
Plenul CLM, după grupurile politice constituit de consilieri şi candidatului independent potrivit rezultatelor din alegerile pentru autorităţile locale din 5 iunie, se configurează astfel: PNL + UDMR – 17 locuri, PSD + ALDE – 10 locuri, consilier independent Marin Lupaş – 1 loc.

Recomandările redacției