În ședința extraordinară a CLM Arad din 14 iunie, unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi este și cel cu privire la aprobarea  Planului Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism aferent obiectivului de investiție „Ansamblu Locuințe Colective”. Acesta este localizat pe  strada Cetăţii numărul 16. Practic este vorba despre construirea a două blocuri de locuințe. În total se preconizează că vor fi realizate circa 100 de apartamente. Regimul de înălțime maxim va fi de 20,9 metri. Se are în vedere și realizarea unei zone verzi de minim 500 de metri pătrați. Imobilele se vor construi pe o suprafață de peste 6000 de metri pătrați. Zona în care se va construi este situată pe amintita stradă, la circa 180 de metri de cursul râului Mureș.

Recomandările redacției