onea

Consilierul județean Mircea Onea, secretar executiv al PNL Arad, acuză Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), instituție aflată în subordinea Guvernului, de faptul că își bate joc de locuitorii orașului Nădlac, făcând lucrări proaste și oferind oamenilor disconfort și nesiguranță.   „Este de neînțeles cum CNADNR, o companie aflată în subordinea Guvernului Ponta, alege să își bată joc de acești cetățeni ai Nădlacului. Vorbesc acum de lucrările efectuate la DN 7G, care face legătura între autostradă și DN 7. CNADNR a făcut niște lucrări în această zonă, lucrări care, pe lângă faptul că au fost lăsate de izbeliște de foarte multă vreme, putem spune că au și o calitate îndoielnică. Astfel, la intersecția dintre DN 7G și DJ 709J, cel de-al doilea fiind drumul care face legătura între Cartierul Viile Vechi și oraș, a fost făcută o trecere de pietoni demnă de celebrele povestiri de la Caracal. Această trecere de pietoni se termină brusc pe mijlocul drumului, unde dai de niște borduri, după care continuă la aproape un metru în dreapta. Din imaginile prezentate se vede cum pietonii pur și simplu nu au cum să traverseze drumul prin acest loc, pentru că pe ambele părți trecerea este izolată de șanț. Mărturisesc că rar mi-a fost dat să văd o lucrare de o asemenea absurditate. Problema acestei lucrări tragicomice este cu atât mai gravă cu cât această trecere de pietoni este singura din acea zonă în care locuiesc peste 1.000 de oameni. Adică este singura cale de acces a locuitorilor acestui cartier către oraș. Prin acel loc trec zilnic sute de persoane, fie că sunt cetățeni care se duc la muncă, fie că sunt cetățeni care au treabă în centrul orașului sau chiar copiii care trebuie să meargă la școală prin acel loc. Putem spune, fără vreo urmă de reținere, că prin această lucrare Guvernul pune în pericol viața cetățenilor din Nădlac și a copiilor acestora”, a declarat Mircea Onea. Conform site-ului CNADNR, lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad și drumul de legătură are o valoare de 248 mii lei și trebuia finalizat în ianuarie 2015 cu o perioadă de garanție a lucrărilor de 1460 zile.  Reparația acestei ciudățenii rămâne în sarcina constructorului, fie că se încadrează în perioada de execuție sau în cea de garanție a lucrărilor.  „Considerăm că siguranța cetățenilor nu ține de culoarea politică a celui care sesizează o asemenea grozăvie motiv pentru care noi, cetățenii Nădlacului, suntem îndreptățiți să înaintăm o solicitare către CNADNR pentru a amenaja și semnaliza corespunzător trecerea de pietoni”, a mai declarat consilierul județean PNL Mircea Onea.

  • Dan Bacos spune:

    L-ai vazut pe careva din Guvern ca a facut ceva acolo ? vreti sa dati jos guvernul si nu mai stiti cum,..halal consilier. Tipic PNL,..adica PDL,..gica contra .

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției