În ziarul nostru de ieri, potrivit liderului conservator Mircea Purcaru, consilierul local Tiberiu Nicula din Zăbrani fost la PC, ar fi trecut la PDL. Cert este că a plecat de la conservatori, dar: „Consilierul Tiberiu Nicula nu este la PD-L Zăbrani cum greşit, ca de obicei, a informat domnul Purcaru, consilierul Tiberiu Nicula este „independent ” pentru că nu doreşte să voteze cum vor alţii. Eu sunt născut şi crescut în Zăbrani, o viaţă întreagă am pledat în favoarea comunităţii mele în ceea ce priveşte cultura, sportul… şi nu vreau să fiu partizanul unor ambiţii de o parte sau de alta, lucru pe care domnul Purcaru îl ştie bine, de aceia am ales să fiu independent. Mai spune domnul Purcaru: „Nicula de mult timp vota cu democrat-liberalii”. Da, am votat când s-au asfaltat străzile, introdu­cerea apei curente, renovarea  căminelor culturale, parcurile din comună  şi alte lucruri în folosul comunităţii. Pentru că eu consider că reprezint comunitatea din care fac parte şi după aceia partidul”, spune  proaspătul independent Tiberiu Nicula.

Recomandările redacției