Consiliul Fiscal : majorarea pensiilor pune în pericol bugetul

0
285

Majorarea punctului de pensie de 14% implică un efort bugetar de 3,6 miliarde de lei în anul 2020 şi, respectiv, 10,92 miliarde de lei în anul 2021, iar o astfel de măsură, cu impact important asupra construcţiei bugetare pe anul 2021, ar trebui inclusă într-un cadru fiscal-bugetar pe termen mediu, este de părere Consiliul Fiscal (CF).

Într-un comunicat cu privire la opinia sa legată de cea de-a doua rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2020, Consiliul Fiscal apreciază că o abordare bazată pe reguli în ceea ce priveşte indexarea pensiilor (prevăzută de altfel de lege) ar aduce beneficii multiple din perspectiva stabilităţii sistemului de pensii şi ancorării aşteptărilor participanţilor, sustenabilităţii fiscale şi programării bugetare.

Majorarea cheltuielilor bugetare cu pensiile nu poate face abstracţie de situaţia BGC (bugetul general consolidat – n. r.), al cărui deficit primar şi structural se plasează în prezent la niveluri foarte ridicate, ceea ce reclamă iniţierea unui proces de corecţie, ecartul faţă de pragul de 3% din PIB stabilit de procedura de deficit excesiv fiind însemnat„, afirmă CF.

În document, Consiliul Fiscal precizează că a abordat de mai multe ori în opiniile sale anterioare problematica aplicării noii Legi a pensiilor din perspectiva impactului bugetar al acesteia. În varianta sa anterioară celei de-a doua rectificări, legea prevedea o majorare cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, ceea ce conducea la o creştere a ponderii în PIB a agregatului „asistenţă socială” cu peste 2 puncte procentuale la nivelului anului 2021.

Deşi creşterea pensiilor reprezintă în mod evident un obiectiv valid, CF a atenţionat cu privire la incompatibilitatea unei astfel de majorări cu dezideratul de a asigura disciplina fiscal/bugetară, respectiv reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB şi apoi către nivelul descris de obiectivul pe termen mediu, de crearea premiselor macroeconomice pentru aderarea la zona euro; deteriorarea semnificativă a poziţiei finanţelor publice mai ales pe termen mediu; efectul destabilizator asupra economiei autohtone; etc. şi a apreciat necesară o reconsiderare a calendarului de aplicare a noii legi a pensiilor. Guvernul a decis cu ocazia celei de-a doua rectificări bugetare o majorare de 14% a punctului de pensie ceea ce implică un efort bugetar important, de 3,6 miliarde de lei în anul 2020 şi respectiv 10,92 miliarde de lei în anul 2021. Această măsură conduce la menţinerea ponderii în PIB a cheltuielilor cu pensiile în anul 2021 la nivelul din anul curent, admiţând prognoza CNSP privind creşterea economică din anul următor şi fără alte majorări subsecvente„, explică CF.

Astfel, comparativ cu varianta anterioară a legii, această decizie implică cheltuieli bugetare mai reduse cu 6,8 miliarde de lei la nivelul anului 2020 şi cu 20,3 miliarde de lei la nivelul anului 2021, ceea ce limitează deteriorarea puternică a deficitului bugetar.

Mai concret, dacă s-ar fi operat creşterea punctului de pensie cu 40%, cheltuielile cu pensiile ca pondere în PIB ar fi fost mai ridicate cu 0,6% din PIB în anul 2020 şi cu 1,8% din PIB în anul 2021 faţă de situaţia curentă descrisă de o majorare de 14% a punctului de pensie. Deşi diminuarea presiunilor asupra perspectivelor fiscale este ocultată la nivelul anului 2020 de perioada mai redusă de aplicare, precum şi de alte măsuri adoptate, măsura contribuie deci la perspectiva unor dezechilibre fiscal-bugetare în anul 2021 mai reduse comparativ cu situaţia în care s-ar fi menţinut creşterea punctului de pensie cu 40%„, spune CF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.