Consiliul Judeţean este o instituţie transparentă pentru arădeni. Reprezentanţii administraţiei judeţene susţin că orice arădean s-a adresat instituţiei pentru a fi lămurit vizavi de activitatea acesteia a primit informaţiile solicitate. Zeci de arădeni au fost interesaţi de cum cheltuie administraţia banul public, de investiţiile făcute din bugetul ei, ori de liderii acesteia. CJA a întcomit şi un raport referitor la respectarea legislaţiei privind accesul la informaţii de interes public.
Cetăţenii au dreptul, conform legii să solicite informaţii referitoare la activitatea Consiliului Judeţean. Mai mulţi arădeni au fost interesaţi de atribuţiile administraţiei judeţene, de modul în care sunt cheltuite fondurile publice, dar şi cei aflaţi în conducere. Potrivit raportului instituţiei, la CJA au fost depuse peste 80 de cereri pentru furnizarea de informaţii suplimentare privind activitatea Consiliului Judeţean. Dacă unele solicitări au fost făcute pentru modul de cheltuire a banilor, altele au fost legate de declaraţiile de avere ale reprezentanţilor din conducerea CJA. În nicio situaţie nu s-a ajuns în instanţă, iar informaţiile solicitate au putut primi răspunsuri în baza legii. „Suntem o instituţie transparentă, ceea ce se confirmă prin faptul că nu s-a înregistrat niciun atac în instanţă, din partea cetăţenilor. Oricine a dorit să primească lămuriri s-a putut adresa Cosiliului Judeţean, de unde a primit informaţiile solicitate. Şi în acest an, vom fi la fel de deschişi ca şi până acum pentru arădeni“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Situaţia referitoare la transparenţa instituţiei a fost realizată în urma de Ordonanţei Urgenţă 26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare. Aceasta a urmărit mărirea transparenţei în ceea ce priveşte folosirea fondurilor publice.

Accidente 17
Petrecerile de Crăciun și simbolurile religioase pot fi interzise în instituțiile publice din UE
citește mai mult »