drumCel mai probabil prima lucrare de amploare atribuită în acest an, care se leagă de una dintre cele mai mari investiţii inaugurate anul trecut este cea de modernizare a drumului din Nordul Mureşului, de legătură cu podul dintre Pecica şi Sânpetru German. De la ju­mătatea lunii decembrie, Consiliul Ju­deţean caută constructor pentru modernizarea drumului DJ 709 E- DN 7 Pecica – rampă pod peste râul Mureş. Administraţia este dispusă să plă­tească 5,42 miliane de lei pentru aceste lucrări, iar procedura de licitaţie este încă în desfăşurare.
Lucrările la drumul de legătură înspre Sânpetru, pe malul sudic al Mureşului este realizat în proporţie de 85 la sută. Cele de la drumul care va lega podul peste Mureş de DN 7, creând o adevărată centură a oraşului Pecica, urmează să fie atribuite în curând. Lungimea tronsonului este de 2,58 kilometri, iar acesta va intra în lucru din primăvară. Drumul ar urma să fie pus la punct în maximum patru luni de zile. Investiţia a fost estimată la peste 5,4 milioane de lei însă, după atribuirea lucrărilor, costurile totale ar putea scădea.
În decembrie 2013, Consiliul Judeţean a inaugurat podul peste Mureş între Pecica şi Sânpetru German. Prin construirea acestuia, distanţa dintre Pecica şi Sânpetru German s-a scurtat cu 38,45 kilometri, fiind de doar 8,45 kilometri, faţă de parcursul ocolitor Pecica – Arad – Felnac – Sânpetru German, în lungime de 46 de kilometri. Mureşul poate fi traversat în doar 35 de secunde, faţă de 30 de minute – timpul de traversare a râului cu bacul. Podul continuă cu construcţia celor două tronsoane de drum, primul, de la rampă, la Sânpetru German, pe DJ 709 E şi cel de-al doilea, de la rampă, la Pecica, investiţii susţinute din bugetul CJA.

  • Cosmin spune:

    A trecut cineva recent,peste podul asta ? Cum e drumul acuma ? Poti sa te aventurezi cu un autoturism,sau mai asteptam ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției