Trăim în secolul XXI, iar administrațiile locale de succes au înțeles care este cheia dezvoltării comunității lor: proiectele, accesarea de fonduri și atragerea de investiții care să le permită să le ofere cetățenilor un confort decent și condiții normale de viață. Chiar dacă este greu de crezut, există însă și aleși locali care nu doar că nu înțeleg rostul acestor investiții, dar se opun, cu bună știință și reavoință, dezvoltării propriei comunități.

O astfel de situație, incredibilă dealtfel, o întâlnim în cadrul Consiliului Local Moneasa, acolo unde consilierii opoziției, doar de dragul de a fi contra, resping proiecte capitale pentru dezvoltarea comunității lor.

Moneasa, care pe lângă faptul că este comună, reprezintă singura stațiune balneoclimaterică din județul nostru, este sortită astfel să piardă pasul cu dezvoltarea și civilizația, rămânând ancorată într-un primitivism de culise, jucat ieftin și fără simțul responsabilității de către niște actori vremelnici și lipsiți de vocație.

Marți, 23 martie, a avut loc o ședință de consiliu local, în cadrul Primăriei Moneasa, în cadrul căreia a fost supus la vot un proiect de eficientizare energetică a Școlii Gimnaziale Gheorghe Groza din localitate. Conform proiectului, investiția se ridica la suma de aproximativ două milioane de lei, bani care ar fi provenit din fondul de Mediu. Din această sumă, pentru că este vorba despre cofinanțare, contribuția primăriei era de aproximativ 400.000 lei. „O parte semnificativă din cei 400.000 lei o puteam obține de la Consiliul Județean“, declară Ioan Nuțu Herbei, primarul Monesei. Proiectul era cât se poate de eligibil, iar execuția sa se întindea pe o perioadă de doi ani de zile. Banii trebuiau achitați eșalonat, nu trebuiau dați toți odată.

Proiectul cuprindea achiziționarea a 50 de panouri fotovoltaice, care ar fi produs energie verde, necesară pentru producerea de curent electric, buna funcționare a celor două pompe de căldură care asigură confortul termic și apa caldă, menajeră. Conform specialiștilor, investiția de 400.000 lei a primăriei ar fi fost recuperată în patru ani de zile, dar comuna ar fi beneficiat de o investiție pe termen lung, de 25 – 30 de ani, timp în care s-ar fi produs o scutire de 90% din cheltuielile legate de școală.

În mod surprinzător, proiectul nu doar că nu i-a impresionat pe cei din opoziție, ba chiar s-au și opus acestei investiții. Argumentul lor a fost acela că natalitatea în comună este foarte scăzută, că le este teamă ca nu cumva cifrele enunțate în proiect să nu fie reflectate și în realitate, că nu văd finalitatea unui asemenea proiect, că nu este oportun acum și, culmea: „Școala din Moneasa nu va mai fi viabilă“.

Proiectul nu a trecut, în ciuda argumentelor oferite de specialiști: „Natalitatea în comună scade pentru că oamenii nu beneficiază de condiții decente și migrează spre mediul urban. Energia produsă în plus de panourile fotovoltaice poate fi utilizată la orice altceva, cum ar fi de exemplu iluminatul public. În cazul în care școala își va pierde elevii, clădirea poate fi schimbată ca destinație. Fondurile sunt disponibile acum, iar neaccesarea lor la timpul potrivit va face ca Moneasa să piardă o investiție necesară pentru dezvoltarea sa“.

Dispensar medical de 500.000 euro

Un alt proiect supus la vot, care se referă de data aceasta la sănătatea oamenilor din comună, este acela al construirii unui dispensar medical. Conform specialiștilor, actualul dispensar datează din anul 1958 și nu mai corespunde normelor medicale în vigoare. Reabilitarea sau modernizarea sa ar costa mai mult decât dacă s-ar construi altul, de la zero. În plus, în construirea celui nou s-ar ține seama de noile protocoale medicale, care țin cont de coexistența virusului pandemic și care presupun spații mai mari pentru a împiedica infectarea.

Proiectul inițiat de primarul Ioan Nuțu Herbei presupunea astfel dărâmarea dispensarului vechi și înlocuirea lui cu altul nou, în valoare de 500.000 euro. Pe lângă construirea unei clădiri noi, care să țină cont de toate normele medicale care vor intra în vigoare, dispensarul urma să fie echipat, în cadrul aceleiași sume, cu tot ce este necesar: dotări, aparatură medicală modernă, pompe de căldură, panouri fotovoltaice etc. Dispensarul era structurat pe două părți: cea de medicină de familie și stomatologie.

Cel mai important aspect al proiectului îl constituia însă faptul că suma de 500.000 de euro provenea exclusiv din fondurile Companiei Naționale de Investiții. Practic, comuna Moneasa nu punea nici un ban!

Culmea, însă proiectul în loc să fie votat cu două mâini de către aleșii locali, aceștia au căutat nod în papură. „Vechiul dispensar are o încărcătură emoțională. Nu demult s-au pus geamuri noi din termopan și uși. Este inoportun să îl demolăm pe cel vechi. Cel nou nu este util comunei“ – au fost câteva dintre argumentele celor din opoziție.

În cele din urmă, unul dintre consilieri a venit cu ideea salvatoare: primăria să achiziționeze un teren și acolo să fie construit dispensarul nou. În acest fel, cel vechi nu va mai fi dărâmat.

Reacția primarului, prezent la ședință, a fost una fermă, în ciuda faptului că ideea a venit din partea unui consilier din opoziție: „Este ideal. Dar vă atrag atenția că pentru a fi cumpărat terenul, este nevoie de acordul majorității. Sper că nu vă răzgândiți. Pentru mine nu contează locația noului dispensar, ceea ce este esențial este să nu pierdem această oportunitate pentru comună: de a avea un dispensar nou, dotat cu tot ce trebuie și fără să cheltuim nimic“.

Spre surprinderea tuturor și în speranța unei reveniri la normal, în beneficiul populației comunei Moneasa, proiectul a fost votat în unanimitate.

Vă vom ține la curent cu lucrurile grave care se petrec în Moneasa, iar dezvăluirile sunt de abia la început.

Gabriela Jardan

Adrian Cotuna

 

Recomandările redacției