Simulacrul de proiect de revizuire a Constituţiei a primit nişte palme serioase de la Curtea Constituţională. Vreo 25, dacă nu mai multe. Ceea ce, în ansamblul problemei este grav, foarte grav…
Nu vreau să vorbesc efectiv despre aspectele declarate neconstituţionale, ci despre principiu în sine. Această Lege fundamentală nu trebuie confundată cu vreo Ordonanţă de Urgenţă, făcută de vreun secretar de stat pe un colţ de şerveţel, cu ceva scutire de taxe vamale la nu ştiu ce soi de marfă, numai pentru că un vapor stă să acosteze şi nu ştiu ce grup de interese devine milionar, membru cu membru. Pentru ca, atunci când nu mai e necesar sau când „roata politică” se învârte, respectiva Ordonanţă să fie schimbată sau anulată. NU! Aici vorbim de o Constituţie care trebuie să aibă toate „ingredientele” pe care ni le cere statutul de ţară membră a Uniunii Europene, o Constituţie care să fie atât de bine întocmită încât, dacă nu se schimbă condiţiile actuale de funcţionare a Uniunii Europene în lume şi a României în Uniunea Europeană, să fie o Constituţie pe viaţă.
Acum asistăm nu doar la o scrijelire efectivă a Constituţiei, ci şi la o nepăsare istorică. O comisie parlamentară, întocmită special pentru a aduce îmbunătăţiri (schimbări, dar în bine!!!) Constituţiei, a făcut pur şi simplu harcea-parcea însăşi ideea de Lege Supremă. Atenţie, o comisie în care se presupunea că au intrat oameni competenţi, specializaţi în drept, oameni de bună credinţă. O Constituţie trebuie făcută pentru români şi votată de români. Trebuie creată din punct de vedere tehnic de către parlamentari, cei care sunt… reprezentanţii românilor. Ca şi cenzor trebuie să fie Curtea Constituţională, garant al respectării actualei Constituţii. În acest eşafodaj perfect, în care e clar cine este beneficiarul – adică poporul român –, cine este autorul – adică Parlamentul, prin respectiva comisie, „crema” parlamentarilor, cum ar veni – şi cine este „câinele de pază – Curtea Constituţio­nală.
Păi, cum să mai aibă încredere săracul popor român în legile simple pe care le face Parlamentul dacă noua Constituţie arată ca un sat nemţesc proaspăt „vizitat” de armata sovietică? Ce încredere îmi dă mie, copilului meu, şi urmaşilor săi, noua Constituţie, dacă la o atentă citire, ea are 25 de „găuri” în actualele condiţii geopolitice. Pun pariu că la orice schimbare – Schengen, zona euro, altele încă nebănuite – în noua Constituţie vom găsi mai multe semne de întrebare decât răspunsuri, iar peste vreo zece ani ne vom lamenta că ne trebuie o altă Constituţie.
E clar, cei care au fost însărcinaţi cu revizuirea Constituţiei nu au reuşit să se ridice la înălţimea sarcinii. Poate, dacă analizăm punct cu punct lacunele găsite de Curtea Constituţională, vom vedea că nu doar incompetenţa poate fi considerată „cap de acuzare”, ci poate şi interesul. Un interes de moment, pentru consolidarea unei poziţii prezente, pentru un segment mai îngust de privilegiaţi, nicidecum un interes de durată, care să servească unui segment cât mai larg al poporului român.
Sau, ca să fiu mai precis, îl parafrazez pe Ştefan cel Mare: Constituţia nu e a mea, nici (măcar) a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri…

Teofil Grădinaru

Recomandările redacției