Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea începe în doi ani

0
368

Memorandumul cu investitorii chinezi, care stă la baza contractului pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ar putea fi semnat în luna noiembrie, astfel încât construcţia celor două unităţi să înceapă în termen de doi ani, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea.

„Bine că am reuşit să ajungem la o înţelegere şi vom semna acel memorandum. Este o investiţie extraordinar de mare şi greu mai vezi astfel de investiţii în perioada asta. A trebuit să trecem nişte bariere, pretenţiile au fost mari şi de o parte şi de alta, bariere venite şi din legislaţia europeană. Important este că anul acesta le-am depăşit“, a spus Gerea, într-o conferinţă de presă conform Mediafax.ro. El estimează că lucrările de construcţie ar putea începe peste doi ani.

„Partea investiţională trebuie pregătită, prezentată, trebuie să asigurăm noi cadrul la Comisie, trebuie să obţinem aprobarea pentru contractele de diferenţă, este extrem de important“, a spus Gerea.

În urmă cu şapte ani, Nuclearelectrica avea şase investitori străini interesaţi să construiască reactoarele 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă. În prezent, însă, o singură companie, China General Nuclear Power Corporation, este în discuţii cu ministerul Energiei pentru dezvoltarea acestei investiţii, estimată la 6,4 miliarde euro.

Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă va fi supus, în octombrie, aprobării Adunării Generale a Acţionarilor Nuclearelectrica.

Centrala din Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, are în funcţiune două reactoare, care acoperă 18-20% din necesarul anual de energie electrică la nivel naţional.

               Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.