Constructorii de ruine

0
187

Un prieten de-al meu a lucrat la face­rea multor mari unităţi industriale din această ţară. Privind înapoi în timp, nu fără mânie,  a exclamat:  „Am construit nişte ruine!”.  Vârtejul zilnic al evenimentelor ne pierde în subiecte sterile, ce stârnesc multe pasiuni și cosumă energii, dar ele nu dau nici pe departe acel impuls care duce societatea îna­inte. Altfel spus, nu aduc plusvaloare sau, dacă vreti, nu ne dau un  mâine mai bun decât ziua de astăzi. Când toată lumea fugea de producție, iar  fabrici  întregi cădeau precum spicele de grâu sub lama secerii, un om și anume dr. ing. Tudor Caracioni s-a îndreptat tocmai spre acest domeniu.
Puțină lume își mai aduce aminte  că în urmă cu  22 de ani se năștea o foarte importantă companie arădeană. O poveste născută parcă în America de la o idee, un spațiu cât un garaj, mult entuziasm și convingerea că succesul este o chestiune de timp. Și așa a fost. A urmat  a hală de închiriat, pe urmă o fabrică, o marcă devenită ulterior un brand de renume pe aproape toate meridianele. Iar aproape fiecare arădean are în casă un produs al acestei companii, Contor Group. Și meritul este cu atât mai mare, cu cât în acele timpuri unii vindeau fabrici sau, vorba prietenului, alţii le făceau ruine. Nu şi Tudor Caracioni  care investea profitul. Desena, gândea, construia hale și fluxuri de producție integrate,  cât mai eficiente. Afacerea creștea, iar produsele cucereau noi și noi piețe din Germania, Franța, țările balcanice, Peru, India și altele.  Bineînțeles și piața internă a fost cucerită, pas cu pas, până la o cotă de piață de peste 75%. În timp, în jur de șase sute de arădeni au lucrat la această companie, iar atunci a fi angajat al acestei firme era sinonim cu siguranța și perspectiva ieșirii la pensie din acest loc. Asta înseamnă că s-a creat un brand. Criza din 2008 a atins și această companie. Însă soliditatea ei i-ar fi dat toate șansele să răzbată. Din păcate, o politică obtuză și chiar antieconomică a băncilor, care au impus un management care nu avea nici cea mai mică tangență cu acest domeniu,  au dus la faliment.  În 2011, banca, împreună cu administratorul judiciar şi administratorul special l-au îndepărtat pe fondatorul companiei. Acum se dovedeşte că acesta a avut dreptate (şi) când a spus: „S-a pus vina pe mine, dar să nu uite că  au trăit încă patru ani din ce le-am lăsat eu în 2011”. Zilele trecute, la a treia licitaţie,  nimeni nu s-a arătat interesat de preluarea fabricii şi de continuare a activităţii.  Acum chiar lichidatorul propune ruperea în felii: pe de o parte terenuri, iar pe de alta utilaje şi echipamente. Marea întrebare este ce au păzit băncile, administratorul judiciar şi cel special, de s-a ajuns în acestă situaţie? Fapt este că timp de patru ani s-au dat o grămadă de bani pe rezultate nule. Deși scopul era repornirea activității, nu s-a întâmplat acest lucru. Iar astăzi, ce a fost odată un reper al industriei românești de înaltă performanță, probabil va fi scos la mezat precum un morman de fiare vechi. Cam astea sunt faptele.  Adică unii au cons­truit ruine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.