contractAutorităţile judeţene au parafat cel de al paisprezecelea şi ultimul contract de lucrări din cadrul primei etape a mega-proiectului pe apă-canal, ce prevede investiţii la Pâncota şi Păuliş. Proiectul de lucrări, avut în plan de administraţie de mai mult timp a fost semnat cu întârziere, din cauza contestaţiilor de la licitaţie. În schimb, reprezentanţii CJA şi cei ai Companiei de Apă spun că lucrările vor fi realizate în timp record de constructorii cărora le-au fost atribuite.

La CJA a fost semnat contractul CL8 „Staţii de epurare noi în Pâncota şi Păuliş şi colector de transfer ape uzate aferent”, din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este operatorul regional S.C. Compania de Apă Arad S. A. Lucrările au fost atribuite prin licitaţie deschisă Asocierii S.C. Radexim Trans S.R.L. – S.C. Adiss S.A. – S.C. Tisoti Exim S.R.L.

„Noi ne-am dorit să semnăm acest contract de mult, dar am ajuns să-l semnăm cu întârziere datorită contestaţiilor făcute la licitaţie. Investiţiile ce se ridică la 20.664.608 de lei se vor derula pe o perioadă de 14 luni începând cu data semnării, urmate de perioada de notificare a defectelor de 12 luni. Acesta este un contract de tip proiectare – execuţie şi cuprinde proiectarea de detaliu şi execuţia construcţiilor civile, a instalaţiilor mecanice şi electrice, inclusiv furnizarea şi montarea echipamentelor aferente, pentru staţiile de epurare din Pâncota şi Păuliş, fiind prevăzut şi colectorul de transfer ape uzate către Staţia de Epurare Păuliş. Staţiile de epurare vor deserve toată Podrgoria“, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Mii de locuitori deserviţi

Contractul presupune construcţia unei staţii de epurare noi în oraşul Pâncota, proiectată pentru o populaţie de 7.000 locuitori, la un debit mediu zilnic de 1146.1mc/zi şi construcţia unei staţii de epurare în localitatea Păuliş, proiectată pentru o populaţie de 7.000 locuitori la un debit mediu zilnic de 1236.97 mc/zi. Valoarea lucrărilor se ridică la 9.901.318,52 de lei pentru Staţia de Epurare Pâncota, respectiv 10.482.000 de lei pentru localitatea Păuliş.

Derulat în perioada 2007-2015, întregul proiect POS Mediu are o valoare totală de 520.606.948 lei, din care 76,48 la sută reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, 11,70 la sută cea a Guvernului României, iar 1,80 la sută contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, diferenţa de 10,02% fiind obţinută de S.C. Compania de Apă Arad S.A. prin credit bancar garantat de Consiliul Judeţean Arad. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1:. Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

Firmele care depun contestaţii şi pierd, obligate să plătească

La semnarea contractului, Gheorghe Bănăţean, directorul Companiei de Apă Arad a vorbit despre schimbarea legislaţiei pentru achiziţii publice, modificare aşteptată de autorităţile publice, întrucât impune anumite restricţii pentru firmele care vor să facă contestaţii. „După această modificare a legii, firma care contestă este obligată să plătească o sumă consistentă dacă pierde. În felul acesta, firmele nu îşi mai permit să facă contestaţii în număr la fel de mare ca înainte. Deja, numărul contestaţiilor a scătut de la intrarea în vigoare a acestor modificări“, a spus directorul Companiei de Apă. Legea achiziţiilor publice a fost modificată de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, la finele lunii trecute. Ca urmare a acestei modificări, firmele care depun contestaţii în procedurile de achiziţii publice şi pierd, fie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, fie în instanţă, vor fi obligate să plătească.

Recomandările redacției