Reprezentanții Finanțelor amintesc că au în implementare serviciul virtual, accesibil 24 din 24 de ore și gratuit. Desigur, Fiscul vrea să le faciliteze contribuabililor un acces facil la servicii, pentru ca aceștia să își plătească mai ușor taxele.  

Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil non-stop, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.

„Totodată, în sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad şi serviciile fiscale teritoriale, sunt la dispoziţia contribuabililor calculatoare în sistem self service, în vederea accesării serviciilor oferite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. Lista sediilor ANAF, în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii, se regăseşte pe site-ul instituţiei, www.anaf.ro, la secţiunea Servicii oferite de ANAF“, precizează ANAF.

 

Recomandările redacției