În dimineața zilei de 07.10.2021, echipe comune de la Direcția de Sănătate Publică Arad, Poliția Municipiului Arad și Direcția Generală Poliția Locală Arad au acționat pe principalele căi de acces din cartierul Micalaca în vederea consolidării conduitei preventive a populației în raport cu riscul răspândirii COVID 19 în mijloacele de transport în comun și stațiile de tramvai.

Patrulele au oprit autobuze și tramvaie pentru a verifica purtarea măștii și au instruit cetățenii din zonă privind măsurile de igienă ce trebuie respectate permanent, dar în special într-o perioadă de creștere explozivă a numărului de cazuri de infectare, la nivel local și național.

Acțiunea a început la ora 07.00 și s-a finalizat după scăderea fluxului mijloacelor de transport în comun. 

Activități similare ale echipelor mixte vor continua și în alte cartiere, precum și în magazine, localuri de alimentație publică și alte zone aglomerate.

Recomandările redacției