În această dimineață, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Arad au organizat, o acţiune pentru depistarea şoferilor din municipiul Arad, care transportă marfă cu o masă mai mare de 3,5 tone.

Controalele s-au desfășurat în cele mai tranzitate zone, respectiv cartierele Micalaca și Confecții, unde, în mai puțin de trei ore, au fost surprinși în trafic și sancționați 14 șoferi contravenienți. Mijloacele de transport conduse de aceștia nu dispuneau de autorizație de acces eliberată de Primăria Municipiului Arad, în condițiile în care o parte din autovehicule cântăresc zeci de tone, fiind încărcate cu balast umed.

Acţiunile de acest gen vor continua, atât ziua cât și noaptea, în toate cartierele municipiului unde se înregistrează sesizări ale cetățenilor privind încălcarea HCLM 303/2016.

Recomandările redacției