Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, astăzi, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul primarul Nădlacului, Vasile Ciceac, care este cercetat pentru abuz în serviciu, tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos.

Reamintim că, activitatea Primăriei Nădlac a fost blocată, luni dimineaţă, între orele 8 şi 12. Motivul? Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a făcut o descindere, fiind sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni speciale.

Sursele noastre susţin că acţiunea Poliţiei a fost efectuată în urma unei reclamaţii făcute de un consilier local cu privire la pomii tăiaţi dintr-unul dintre parcurile oraşului, iar persoana vizată de cercetări este chiar primarul Vasile Ciceac.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în timpul percheziţiei s-au ridicat documente şi fotografii. „Poliţiştii oraşului Nădlac, împreună cu poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală şi Secţiei 1 Poliţie Rurală au desfăşurat o perche­ziţie în cadrul unui dosar de cer­cetare penală instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Dosarul a fost întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, tăiere ilegală de arbori şi… furt de material lemnos, pe numele unui bărbat de 64 de ani”, a declarat Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. În continuare, poliţiştii susţin că în urma cercetărilor, au stabilit că bărbatul cercetat (n.r.- primarul) ar fi instigat la tăierea ilegală a 82 de arbori, cu un volum de 170 mc, dintr-un parc din oraş. Pe cale de consecinţă, a fost calculat un prejudiciu de 61.000 de lei. Conform surselor noastre, pomii ar fi fost tăiaţi fără respectarea reglementărilor legale, iar lemnul rezultat ar fi fost valorificat fără să existe o hotărâre de consiliu în acest sens. Acţiunea poliţiştilor s-a soldat cu reţinerea pentru 24 de ore a primarului Vasile Ciceac.

Recomandările redacției