La fel ca și în turul campio­natului, Lipova s-a dovedit mai bună decât cealaltă echipă nou promovată din Vest, ACS Ghiroda. Coincidențele au mers mai departe și în ceea ce privește scorulului pauzei: 3-0 pentru elevii lui Sabău.
„Șoimii” au făcut jocul încă din start, dar Trabalka a irosit două ocazii mari din poziții excelente. La fel a făcut și timișanul Neamțu după 20 de minute de joc, pentru ca la următoarea fază gazdele să facă 1-0. Vasinc a lucrat o minge pe dreapta, a centrat în careul mic, Gakos a ieșit pe sub balon, iar Trabalka a trimis cu capul în plasă. Era minutul 29, iar amfitrionii au rămas în atac. Și, după ce Calvin a fost imprecis la capătul a două faze fixe, lipovanii a înscris pentru 2-0. Trabalka l-a deschis perfect pe Vasinc la 12 metri și acesta a trimis cu stângul la colțul lung. Cronometrul bătea minutul 41, golul trei fiind tras la indigo, doar că pasator a fost Vasinc și marcator Filimon.
Operând nu mai puțin de trei schimbări la pauză, oaspeții au controlat debutul actului secund și au și redus din handicap prin fundașul Gavriluță (min. 59), după o lovitură de colț. Apoi, s-a jucat pe contre, cu destul greșeli în ultimii 25-30 de metri de fiecare parte și cu puține ocazii de poartă. Totuși, „alb-albaștrii” aveau să rotunjească scorul în ultimul minut de joc. Nou intratul Duță a centrat de pe stânga, iar Vasinc a înscris din demi-voleu din mijlocul careului. Punctele îi permit Lipovei să abordeze fără nicio presiune ultimele confruntări ale sezonului.
„Ideea noastră de joc este să punem mingea jos, să pasăm, fără mingi lungi. Important este să avem încredere, să ne creăm ocazii și să dăm goluri pe o posesie foarte bună. Astăzi, am avut condiții foarte bune de joc, teren udat, tuns, foarte bun și am aliniat o echipă foarte ofensivă. În prima repriză, am controlat bine jocul, am dat trei goluri, am stat foarte bine. Apoi, după pauză, am jucat mai retras și nu că așa ne-am fi dorit, ci că așa a ieșit. Pe de altă parte, ne-am mai și dozat efortul pentru că marți ne așteaptă un meci foarte greu la Reșița”, a menționat Flavius Sabău, antrenorul „șoimilor”.
Formații:
Lipova: Iliescu – Iova, Calvin, Dulap, Kocsis – D. Rusu (60 Deta), Poiană (65 Jichici), S. Popa, Filimon (88 Stoin) – Vasinc, Trabalka (75 Duță). Antrenor: Flavius Sabău.
Ghiroda: Gakos – C. Popa (46 D. Pop), Gavriluţă, Mureșan, C. Popescu – Neamțu (79 Beri­voescu), Saizu, Al. Lazăr, Mancaș (46 Matiș) – Totic (46 Ciobanu), Baranyi. Antrenor: Vlad Bura.
Arbitri: Răzvan Necrici – Cristian Mureșan, Gheorghe Tarba (toți din Maramureș).
Observatori FRF: Dan Miholcea (Bocșa), Dan Costin (Zalău).

Recomandările redacției