Un convoi NATO se deplasa pe Autostrada A1, iar la km 579, în apropiere de punctul de trecere al frontierei Nădlac, șoferul unui camion din convoi a adormit la volan, intrând în autovehiculul care se deplasa înaintea lui și în parapeții care despart cele două sensuri de mers.  „Un convoi militar NATO, format din 15 camioane se deplasa înspre Vama Nădlac II. Pe fondul oboselii, unul dintre conducătorii auto a adormit la volan și a intrat în autovehiculul care se deplasa în fața sa. În urma impactului, șoferul a tras volanul spre stânga, intrând în parapeții care separă cele două sensul de circulație. În momentul impactului cu parapeții, autovehiculul a rămas suspendat și s-a deschis portiera, șoferul căzând din camion. Au fost ridicate autovehiculele implicate în evenimentul rutier, circulația se desfășoară normal pe cele două benzi spre punctul de trecere al frontierei, ne-a declarat comisarul șef Valentin Burtă, șeful Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac.

Accidentul a avut loc luni, la primele ore ale dimineții, iar traficul rutier a fost deviat pe banda de urgență, până au fost ridicate autovehiculele implicate în accident. Șoferul care a fost aruncat din cabina camionului a suferit o fractură de gleznă și un traumatism cranio-cerebral, iar pasagerul aflat în același autovehicul, contuzii minore. În cauză, urmează să fie întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat de către Parchetul Militar Timișoara, având în vedere calitatea de militari a șoferului și a pasagerului. Circulația pe Autostrada A1 a fost reluată în condiții normale în jurul orei 13.30.  În urma accidentului, trei militari au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Trei persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara și au fost supuse investigațiilor. Unul nu are nicio rană, al doilea a suferit contuzii minore, iar al treilea militar a fost internat pe Secția de Politraumatisme a Casei Austria, dar este în afara oricărui pericol. Va rămâne internat pe secție pentru mai multe investigații și pentru a-i fi urmărită starea de sănătate„, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, Andreea Borboros.

Recomandările redacției