Numărul tinerilor utiști care ajung în Liga 1 în aceasta vară ar putea urca la trei. După Cristi Costin, la Voluntari și Albert Stahl, la Astra Giurgiu și Paul Copaci e foarte aproape de a semna cu o formație din elită. De fapt, fundașul arădean de 20 de ani ar trebui să fie din nou coleg cu Stahl, fiind dorit și de Dan Alexa, care – din câte se pare – a fost convins de jucători să-și retragă demisia dată după înfrângerea (0-1) de la Iași.
Din informațiile noastre, Copaci se află deja la Giurgiu și ar putea semna contractul dintr-un moment într-altul. Nici UTA sau Atletico nu se aleg cu vreun ban din transferul fotbalistului crescut de Cristi Păcurar și Francisc Tisza și asta pentru că acesta este liber de contract de la mijlocul săptămânii trecute.
În ultimele zile, pe adresa celui de-al doilea marcator stagional al „roș-albilor” (cu 5 reușite) a venit și o propunere de la Gaz Metan Mediaș, dar rămânerea lui Alexa la Astra a fost importantă pentru Copaci în luarea unei decizii. Fotbalistul arădean a bifat 52 de partide pe scena eșalonului secund al fotbalului românesc, 44 pentru UTA și 8 pentru Olimpia Satu Mare.

Recomandările redacției