Cândva în timpul verii, undeva prin lunile iunie-iulie, cineva a decis că este momentul oportun pentru a începe plantarea de noi copaci. Toate acestea s-au întâmplat imediat ce au tăiat mult prea mulți copaci de prin tot Aradul. După câteva săptămâni, era evident pentru toată lumea că viața copacilor nu va fi prea lungă. Dădeau deja semne că urmează să se usuce.

Suntem la sfârșitul lui septembrie și hotărârea de a ține copacii în viață este evidentă pentru toată lumea. Pentru că toată vara nu au fost udați constant și li s-au făcut borduri care să nu le permită să se extindă prea tare, acum se vrea creșterea lor.

În mod normal, copacii trebuiau udați constant în zilele caniculare. În mod și mai normal, aceștia nici nu trebuiau plantați în acea perioadă. Astfel, dacă lucrul a fost făcut de mântuială încă de la început, corect este să continue în același fel.

În data de 23 septembrie, după ce a și plouat, asfaltul fiind încă ud și norii fiind tot prezenți, cei care s-au ocupat de plantarea copacilor, au decis și că este momentul să îi ude. Exact după ploaie, au ieșit cu furtunul la udat de copaci.

Doar o minune a ținut copacii în viață în zilele caniculare și doar printr-o minune o să ne dăm seama care este logica lucrurilor făcute în acest fel.

Din toate acestea, poate există și o parte bună pe care, din păcate, noi nu o vedem. Au îngrădit copacii deja crescuți, aceștia fiind într-un fel forțați să se usuce. Au plantat puieți, aceștia neavând un viitor prea strălucit pentru că nu au fost îngrijiți încă de la bun început. Acum udă copacii, după o vară de secetă, exact după ce afară a plouat.

Nu avem nimic de făcut căci nimeni nu a băgat în seamă părerile arădenilor încă de la bun început. Vom aștepta să vedem până în ce punct se va ajunge și cam când le va veni sfârșitul copacilor nu de mult plantați.

Recomandările redacției