Copiii beneficiari ai pensiei de urmaş trebuie să depună actele la Casa de Pensii

0
86

Pentru evitarea suspendării din plata a pensiilor de urmaș începând cu data de 01.10.2020, în conformitate cu prevederile art. 84 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări, copiii care au depăşit vârsta de 16 ani şi care continuă studiile trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii Arad, adeverinţa şcolară pentru anul şcolar 2020-2021 la următoarele termene: până la data de 21 septembrie 2020 pentru copiii care au vârsta peste 16 ani și urmează o forma de învățământ (liceu zi/seral sau școala profesionala/ postliceala), adeverința de elev, însoțită de un cupon de pensie și copia actului de identitate a copilului urmaș sau a tutorelui, unde este cazul, din care rezultă că în anul școlar 2020 – 2021 urmează o forma de învățământ organizată conform legii, eliberată după începerea anului școlar.
În cazul nedepunerii acestei adeverințe, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2020 se reține de la plată. Studenții urmași, în vârsta de până la 26 de ani, au obligația ca până la data de 21.09.2020 să depună o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că își continuă studiile în anul universitar 2020 – 2021, însoțită de un cupon de pensie și copia actului de identitate a copilului. Modelul Declarației poate fi descărcat de pe site-ul instituției.
După începerea anului universitar, până la data de 23.10.2020, aceștia au obligația de a depune adeverința eliberată de unitatea de învățământ din care să rezulte că urmează o formă de învățământ superior în anul universitar 2020 – 2021, însoțită de un cupon de pensie și copia actului de identitate a copilului urmaș.
În cazul beneficiarilor de pensie de urmaș care studiază în străinătate, adeverința trebuie să fie transmisă în formă originală, tradusă și legalizată.
În situația în care studenții urmași nu depun declarația pe propria răspundere în sensul continuării studiilor până la data de 21.09.2020, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2020 va fi reținută de la plată.
În situația în care studenții urmași nu vor depune adeverința prin care se face dovada continuării studiilor până la data de 21.10. 2020, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie 2020 va fi reținută de la plată. Pensiile reținute de la plata, se vor plăti în luna următoare prezentării documentelor solicitate, cu acordarea retroactivă a drepturilor suspendate.
Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID–19, precum și în scopul eficientizării activității depunerii acestor documente și a reducerii timpului de așteptare, recomandăm ca aceste documente să fie transmise prin e-mail la adresa: plati.arad@cnpp.ro, prin fax la nr. 0257.214.061, ulterior adeverința trebuie depusă, în original, la sediul Casei Județene de Pensii, str. Voluntarilor nr. 2A) sau prin intermediul Poştei, la adresa Casa Județeană de Pensii, str. Voluntarilor nr. 2A, cod 310157.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.