bunChiar dacă această zi de Dragobete este în concurenţă cu alte zile care nu sunt tradiţionale, Dragobete este o sărbătoare românească, iar copiii trebuie să cunoască importanţa acestei sărbători încă de la vârsta preşcolară. Cu această ocazie a fost organizat un concurs între grupele de la Grădiniţa P.P. „Grădiniţa Prieteniei”, în cadrul căruia copiii au confecţionat şi oferit inimioare sau felicitări, au primit diplome şi premii.
„Pe lângă faptul că este o sărbătoare a iubirii, ziua de 24 februarie anunţă sosirea primăverii. Este ziua în care natura se trezeşte la viaţă. Ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburile, iar omul trebuie să participe şi el la bucuria naturii. Bătrânii satelor povestesc cu multă bucurie, cum de Dragobete flăcăii ofereau fetelor primele flori culese din lunci, zăvoaie, acolo unde razele soarelui au pătruns mai uşor şi au topit zăpada. Cete de flăcăi şi fete se plimbau pe uliţe până ajungeau la locul unde urmau să se prindă în horă”, ne-a declarat profesoara Mariana Cismaşiu, directoarea Grădiniţei P.P. „Grădiniţa Prieteniei”.

Recomandările redacției