hallowen hallowen1După cum se știe, de câțiva ani și la noi multă lume sărbătorește Halloween-ul. Mai ales copiilor le place această sărbătoare deoarece lor le place să participe la diverse acțiuni originale și să se costumeze în diferite personaje, punându-și la încercare creativitatea și imaginația. Astfel de momente ne-au fost semnalate la Păuliș unde copiii s-au distrat de minune după cum ne-au relatat cadrele didactice care au și organizat, firește aceste acțiuni.
Halloween de… poveste
În data de 31 octombrie 2014, elevii de la Școala Generală din Păuliș au sărbătorit Halloween-ul prin diferite activități stimulative. Astfel, elevii claselor V-VIII au realizat niște proiecte pe clase pe care le-au prezentat în fața invitaților și care au fost premiate. O altă acti­vitate interesantă a fost parada costumelor, unde au fost premiați primii trei elevi „deghizați“ în cele mai ciudate și înfiorătoare costume. De asemenea, a mai avut loc un concurs de dovleci, un concurs de mere și un concurs de cărat bomboane cu lingura, toate aces­tea având rol educativ și stârnind amuzamentul celor prezenți. Ca întotdeauna, alături de elevi a fost directorul Școlii Generale Păuliș, Florin Nicoară și coordonatoarea acestei activități, profesoara Roxana Clepe împreună cu celelalte profesoare: Teodora Babuția, Roxana Radu și Margareta Bălașa.
Prin toate activitățile menționate mai sus, elevii claselor V-VIII au prezentat câteva din obiceiurile și simbolurile specifice de Halloween, care au fost puse în evi­dență prin proiectele realizate de ei.Toate aceste activități desfășurate sunt menite să trezească interesul elevilor față de aceasta sărbătoare dar și să le îmbună­tă­țească vocabularul și să le dezvolte acestor elevi aptitudinile artistice. Entuziasmul elevilor în a se implica în astfel de activități este evident și molipsitor.      (F.B.)

Recomandările redacției